A debutat în televiziune în anul 1993, pe 3 octombrie, ca și moderator al emisiunii Robingo și de atunci s-a reinventat periodic. Acum a trecut la o nouă etapă din cariera lui fulminantă și a mai adăugat încă un domeniu în care vrea să facă performanță: cea de creator și explorator de talente care vor să ajungă la marele public.
Academia de Arte Horia Brenciu este noul proiect al juratului de la Vocea României, care a debutat deja în forță.
„ Am considerat că a venit timpul să dau mai departe ce-am învățat în 26 de ani de televiziune, scenă sau evenimente de tot felul… La început, am vrut să învăț să cant la chitară și am realizat că și mulți alții își doresc să se apropie de instrumente muzicale, dar nu au curajul sau le lipsește cadrul necesar. Că tată și eu mi-am dus copiii cu mulți ani în urmă, la tot felul de școli… Pe lângă asta, de-a lungul anilor am primit multe întrebări despre voci, despre tot felul de interpretări. Toate astea și multe altele m-au determinat să pun bazele acestei Academii. Dorința de a vedea tineri crescând frumos artistic și intelectual e foarte mare. Cred, de altfel, că această e cea mai bună modalitate de a crește o nouă generație. Academia este tot ce-și poate dori un părinte pentru copilul lui. Este amenajată într-un spațiu frumos și primitor, avem cei mai experimentați profesori, iar părinții pot să-și ocupe timpul, pe care-l petrec în așteptare, făcând cursuri dedicate lor. Mai mult decât atât, am idei pentru viitorul studenților mei care abia așteapta să fie puse în practică. Nu știu cum e în altă parte, dar sunt sigur că la noi, în Academie, energia e la cote înalte”, a spus Horia Brenciu pentru Revista Capital.
Cine predă la Academia lui Horia?
Actori, regizori, muzicieni, instrumentiști redutabili, oameni pe care acesta îi cunoaște de multe timp și alături de care a lucrat și a făcut performanță. Horia Brenciu va avea și el un curs, Stage Coaching, care are 12 ședințe și necesită un număr de minimum 5 studenți pentru a-l desfășura.
„Cred foarte mult în interferență domeniilor artistice. Dacă ești pe scenă, e necesar să știi câte ceva despre artă actorului, despre canto, despre mișcare. Iar cu ajutorul cursurilor de yoga, de exemplu, emoțiile pot fi ținute sub control. Soția mea a venit cu această idée. Trebuie să va mai spun că Academia este condusă, din punct de vedere administrativ și uman tot de ea… Stă mai tot timpul acolo. Organizarea profesorilor îi revine unui om care face parte din orchestra mea de peste 10 ani, profesor de pian și teorie în cadrul Academiei, Marius Văduva”, a punctat artistul.
Cine se poate înscrie în Academia și care este procedura
Încă din septembrie, înscrierile au încept să curgă. Procedura este una foarte simplă: se intră pe academiadeartehoriabrenciu.ro, se completează fișa pentru fiecare curs în parte, iar apoi, deja , în 24 de ore poți începe orele.
„O să încerc să fiu cât mai concis, deși despre toate astea pot vorbi săptămâni întregi! La Academie, la cursul de actorie copii, s-au înscris și copii de 4 ani. Avem și un “copil’ de 45 ani, care s-a înscris la cursul de tobe, dar recordul l-a stabilit un alt “copil” de la cursul de yoga. Are peste 60 de ani. Durata cursurilor diferă în funcție de vârstă copilului și cursul la care participa. Dincolo de cele menționate mai sus, la Academie va așteaptă ore de canto, de chitară, de pian, de actorie pentru adulți, de dans, “Do it yourself” (curs care vizează direct imaginația copilului) cel de Public speaking (Oh, cât aș fi vrut să urmez așa ceva la 20 ani). Trebuie să menționez un curs special, pe care-l voi coordona personal, Stage Coaching, un masterclass al apariției scenice. Pe lângă toate acestea, există un test de evaluare a aptitudinilor vocale pe care l-am gândit în special pentru cei care vor să știe despre nivelul calităților lor vocale. Și încă ceva, bomboană de pe tort, pe care o adaug cu mândrie este cursul de producție muzicală, unul dintre singurele de gen din România”, a explicat Horia Brenciu.
Cum este Horia Brenciu când nu-l vedem la televizor sau în concerte
„Mă întrebi cum este o zi de luni pentru mine?! E însorită, energică, poate vine cu o partida de tenis sau o repetiție cu orchestra, pentru concertele de la Sala Palatului, din 18 și 19 decembrie… Pe după amiază, petrec timpul cu copiii mei și poate, mai spre seară, merg la film cu soția mea. Dacă mai rămâne ceva timp, citesc, poate compun ceva și mă gândesc oare ce surprize să le mai fac elevilor mei de la Academie. Cum e o zi liberă?! E ca o zi de… luni!” , mărturisește Horia care pare că a reușit să găsească cheia echilibrului între carieră, iubire și hobby-uri.
„De ceva timp îmi place să joc tenis. Visez să organizez un campionat, cu vedete din muzică, tv și teatru. Vreau să strângem bani pentru copiii care nu pot merge la școală din cauza sărăciei”, a adăugat artistul.
I-ar plăcea ca ziua să aibă 48 de ore ca să aibă timp să facă și mai multe decât face. „Ziua nu are 48 de ore?! Cred că aș cânta mai mult, aș merge mai mult cu bicicletă, aș juca mai mult la fotbal cu Toma, aș cânta la pian mai mult… Mereu sunt pregătit pentru orice noutate! Chiar nu vreau să las să treacă săptămâna fără o nouă provocare, indiferent de unde vine”, a concluzionat zâmbind simpaticul cântăreț.
Ce carieră ar fi urmat Horia Brenciu dacă n-ar fi fost artistul de astăzi
“Aș fi putut fi actor. Îmi place la nebunie să joc teatru, în sensul propriu al cuvântului. Iar dacă ar fi fost ceva din afară sferei artistice, mi-ar fi plăcut să fiu medic veterinar sau chiar pădurar. Îmi plac animalele și aș vrea să le vindec pe toate cele pe care le salvează fiica mea mai mare. În ceea ce privește pădurea, cred că e locul în care mă voi retrage la bătrânețe, evident după 105 ani”, spune vedeta.