„Educația primită de la părinți m-a învățat că trebuie să pornesc de jos și să rămân mereu cu picioarele pe pământ”, a adăugat tânărul, care la 32 de ani este CEO și acționar în Key Way Group, companie pentru care a atras o finanțare de aproape 5 milioane de euro, și care acum este evaluată la peste 17 milioane de euro. Povestea lui de viață seamănă extrem de mult cu cele ale unor milionari de top care au schimbat lumea în bine. Octavian s-a născut la Târgu Jiu, într-o familie modestă, dar cu principii sănătoase. Părinții, acum pensionari, i-au inoculat de mic ideea că dacă va învăța și va crede în puterea minții lui, atunci va reuși.
Atunci când a intrat la facultate, părinții, cu posibilități modeste, au rugat-o pe sora lui, mai mare cu 13 ani, să-l găzduiască. Aceasta avea un cabinet mic de avocatură, împreună cu soțul ei.
„Locuiam toți trei într-o garsonieră. Mă simțeam dator față de ei pentru că stăteam acolo și încercam mereu să mă fac util. Îi duceam cu mașina, le redactam diverse documente, iar apoi fugeam la Biblioteca Central Universitară, să învăț. Norocul meu, în facultate, era cu un coleg din Repulica Moldova care mereu îmi spunea că toate aceste cunoștințe deprinse din facultate mă vor ajuta cândva – și a avut dreptate!”, a povestit Octavian pentru Revista Capital.
De la 30.000 de euro la 9 milioane de euro
Octavian era simultan student la două facultăți, ASE și Drept. Imediat după ce le-a absolvit, s-a angajat. A lucrat o perioadă cu sora lui, apoi într-un call center. Visa încă de la 19 ani să devină antreprenor, dar știa că mai întâi are nevoie să capete experiență.
„Un prieten avocat din Târgu Jiu mi-a spus într-o zi că are niște clienți străini cu un business în România care vor să se extindă în Europa de Est. Atunci am luat prima oară contact cu business-ul de trading online. Am mers în sediul lor central, am înțeles că e un business de viitor, din care aș vrea să fac parte”, a spus Octavian Pătrașcu.
Cu banii pe care îi avea stranși in acel moment, și cu o sumă împrumutată de la prieteni, a pornit biroul din România – o investiție de 30.000 euro, cu 3 angajați. A reușit să aducă, pentru partenerii externi, foarte mulți clienți instituționali din țări ca Germania, Italia, Cehia, Polonia, Marea Britanie, iar datorită creșterii rapide și susținute, i-a fost oferită o poziție de acționar minoritar, dar și rolul de business developer în cadrul companiei. Acest lucru a fost de bun augur, pentru că în câțiva ani, această companie a fost cumpărată de o corporație care se afla în top 250 cele mai valoroase companii din UK (listată in indicele FTSE250).
500 de milioane de dolari a fost tranzacția prin care compania în care Octavian era acționar minoritar s-a vândut către un gigant din UK.
Ultima companie fondată de el, în 2017, în mai puțin de 2 ani, a atins cifra de afaceri de 9 milioane de euro si peste 240 de angajati.
Lecția de antreprenoriat
„Antreprenoriatul s-a legat de la sine. A venit nativ. Antreprenor înseamnă să fii un orator bun, ca alți oameni să te urmeze”, a subliniat Octavian Pătrașcu – acum antreprenor și angel investor.
După un exit de milioane de euro, Octavian a început să investească în businessuri din domenii diferite, pe plan local. A fost acționar minoritar în Vector Watch, alături de investitori cunoscuți, marcând și aici un exit de succes în momentul în care compania a fost preluată de FitBit.
Octavian investește și în companii cu impact social, cum ar fi Consulta Click, un startup în domeniul medical, după un model importat din Portugalia, în care deține 70% din companie. “Cum am ajuns să investesc în acest domeniu? Probabil pentru ca soția mea este medic!” subliniază Octavian.
A făcut performanță și în imobiliare
În ultimii ani a făcut achiziții importante de clădiri, cărora le-a dat un suflu nou și apoi le-a revândut cu un profit considerabil.
Ultima sa reușită este un imobil de pe strada Jean Louis Calderon. A plătit două milioane de euro pentru ea, iar un an și jumătate mai târziu, după ce a umplut-o cu chiriași de calitate (companii de tehnologie, cabinete de avocatură, și altele) a vândut-o către un fond grecesc de investiții, care s-a dezvoltat mult în România în ultima perioadă.
Ca să ajungă în acest punct, înainte achiziționase o altă clădire pe Calea Griviței. A rezolvat tot ce era necesar la ea din punct de vedere legal, iar apoi a vândut-o unui cetățean turc. Profitul obținut din această tranzacție l-a reinvestit practic în noul imobil, care avea să-i aducă și mai mulți bani. Și-a prezentat planul de afaceri unei bănci, a fost finanțat și astfel a reușit să încheie cu succes încă o afacere în imobiliare.
Startupuri – Fintech, automation, pasiune
Compania în care investește cel mai mult acum, nu doar financiar, dar și ca timp și energie – Key Way Group, este în continuă ascensiune.
„E important să ai o viziune, un scop”, a întărit tânărul antreprenor, care spune că până acum nu are niciun eșec la activ, ci doar a câștigat experiență.
Dar norocul ți-l mai faci și singur, pentru că Octavian avea un know-how foarte puternic, iar colaboratorii de pe plan internațional au ajuns să își dorească să învețe de la el. „Am fost foarte bun pe partea aceasta de organigrame, procese, coordonare echipe și asta m-a ajutat enorm în carieră”, ne-a dezvăluit antreprenorul.
Ca planuri de viitor vrea să dezvolte și mai mult Key Way Group, să-l ducă la 750 de angajați și să întărească locul României pe harta lumii, prin business-ul lui.
Oferă salarii foarte competitive și un mediu atractiv de lucru
„În business, te lovești de multe ori de preconcepții. Acum ne concentrăm pe deschiderea unor sucursale în țări importante din Europa – Spania, Italia, Germania. Și ni se întâmplă de multe ori să fim priviți cu neîncredere de partenerii locali din țările respective, uneori chiar cu suspiciune. Nu toata lumea e încă obișnuită să vadă români în domeniul financiar, dar suntem pe drumul cel bun. Suntem încă în dezavantaj față de cei din alte țări. Eu vreau să schimb aceste preconcepții. Vreau să arăt și o altă față a României, decât cea tristă, care se vede destul de des peste hotare”, a spus Octavian Pătrașcu.
Lucrează în compania lui de la 9 dimineața la 10 seara, la birou, dar este disponibil și până la 2 noaptea. În vacanță merge doar de două ori pe an cu soția lui și cei doi copii, o săptămână vara și una iarna, dar desigur că este mereu conectat pentru a răspunde solicitărilor din business.
Întrebat de salariile pe care le oferă, Octavian spune că nu oferă salarii mici – dar nici cele mai mari. Cel puțin nu până se convinge de oamenii cu care lucrează. Îi plac oamenii ambițioși, care sunt motivați de proiecte interesante, de inovație, care vor “să cucerească lumea”.
„Key Way Group nu este nici startup, nici corporație. Este un pic din ambele. Orice angajat contează, orice angajat se poate impune pe harta Europei sau a lumii prin proiectele în care se implică, orice angajat este important, ca în orice startup. Într-o corporație e diferit, totul merge uns, progresezi mai greu și munca ta nu este atât de vizibilă. Dar și noi avem buget de corporație și luăm decizii de același tip, doar că ne mișcăm foarte rapid. Deci de aceea spun că suntem un pic din ambele”, ne-a povestit Octavian Pătrașcu.
“La noi totul este automatizat. Am făcut un ecosistem intern, în care fiecare poate să vadă cu ce se ocupă celălalt, în ce proiect este implicat, dacă este în concediu și așa mai departe. Eu cred că la noi angajații sunt mulțumiți.” Octavian încearcă să motiveze angajații in primul rând prin planuri, prin obiective ambițioase, prin șansele mari de dezvoltare, atât în interiorul companiei cât și în industrie. Bineînțeles, sunt și beneficii mai “palpabile”, de la bonusurile de performanță, până la confortul oferit de biroul situat la etajul 16, într-una din clădirile simbol ale capitalei. “Au mic dejun gratuit, vinerea poate fi de exemplu ziua de pizza, avem locuri de relaxare, jocuri electronice și alte jucării, dar cred în continuare că cele mai importante, pentru ei, sunt șansele mari de dezvoltare.” ne spune Octavian.
Modalități inedite de angajare. Testele care arată dacă ești bun
Afirmă că are o echipă puternică și că este foarte important să ai manageri performanți pentru că așa poți controla întregul business ușor.
„În România nu se găsesc ușor oameni pentru acest tip de afacere. Uneori vin oameni care nu au mai lucrat nicăieri, sunt buni, dar au pretenții exagerate. Au impresia că sigur vor găsi o companie mai bună, un șef care să le fie prieten și tot așa. Îi las să plece pentru că apoi se întorc și apreciază mult mai mult locul de muncă. De aceea de multe ori prefer să lucrez cu oameni care au mai fost angajați în trecut”, ne-a dezvăluit antreprenorul.
Ca să te poți angaja într-o poziție de management la Key Way Group, lucrurile nu sunt simple. Întâi trebuie să susții un interviu cu directorul operațional, apoi cu Octavian, care îndeplinește funcția de CEO. După acestea, urmează un test, iar pentru cine are posibilitatea, una-două zile de probă, în care patru departamente te pot aprecia. Din punctajele obținute de peste tot, se face o medie și abia apoi poți fi angajat.
„Testăm hard skills și soft skills. Ambele sunt la fel de importante. Hard skills se referă la capacitățile profesionale pe jobul respectiv, iar cele soft sunt legate de empatie, adaptabilitate etc”, a adăugat Octavian Pătrașcu, care la final le-a recomandat tinerilor ca înainte de a se lansa în antreprenoriat să învețe întâi cele necesare de la un angajator, mai mare sau mai mic.
De ce este Octavian Pătrașcu diferit de alți antreprenori
“Eu cred că sunt diferit față de alți antreprenori, fiindcă am o echipă foarte bună și o experiență mare pentru vârsta mea. Experiența asta vine și ea cu un preț, bineînțeles, iar la mine asta a fost faptul că uneori m-am focusat foarte mult pe business, în detrimentul altor activități. N-am fost genul de tânăr cu prea multe ieșiri în oraș sau alte distracții. Dar până la urmă, cel mai important este că m-am menținut în echilibru. Cel mai mult îmi doresc, acum, să întăresc locul României pe harta de business a Europei – și, de ce nu, și a lumii” – a concluzionat Octavian.