Ibrahim Paksoy (foto), omul care a condus timp de şase ani afacerile turcilor de la Anchor Grup pe piaţa din România şi Moldova, a demisionat din funcţia de director executiv.
„Este adevărat că domnul Paksoy a demisionat. Vom comunica în scurt timp motivele demisiei şi noul CEO al companiei“, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii companiei.
Ibrahim Paksoy, în vârstă de 39 de ani, a fost numit CEO al Anchor Grup România la începutul anului 2004, după ce anterior ocupase funcţia de director financiar în cadrul aceluaşi grup. În perioada mandatului său, Paksoy a coordonat dezvoltarea imobilului de birouri Anchor Plaza, finalizat în 2007, care a atras o investiţie estimată la 25 mil. euro, dezvoltarea ansamblului rezidenţial In City, pentru care au fost alocaţi 40 mil. euro. Tot el a supravegheat şi construcţia Shopping MallDova, primul mall construit la Chişinău, care a atras circa 50 mil. euro.
Curg problemele
Criza imobiliară l-a prins pe Paksoy cu o nouă clădire de biouri gata să răsară din pământ, iar lipsa finanţării l-a obligat să pună şantierul în conservare. Imobilul Anchor Plaza Metropol trebuia finalizat anul trecut.
Recent omul de afaceri Tunc Capa şi-a anunţat ieşirea din afacerea Anchor Grup, pe care a fondat-o în urmă cu 13 ani, vânzând participaţiile pe care le deţinea la mai multe proiecte şi renunţând la funcţia de preşedinte.
Compania intrată pe piaţă în 1997 deţine un portofoliu de terenuri în suprafaţă totală de două milioane de metri pătraţi, localizate, în principal, în Bucureşti şi împrejurimi. Bucureşti Mall din Vitan este primul proiect dezvoltat de turci în România şi primul centru comercial modern de pe piaţa locală.