Pentru marele public, numele lui Codin Maticiuc este asociat fie cu zona mondenă, fie cu afacerile, fie cu cinematografia. Prea puțini cunosc activitatea de caritate pe care o desfășoară cu îndârjire de câțiva ani buni.
Spre exemplu, activitatea Fundației Metropolis, al cărei fondator este, alături de părinții săi, se întinde pe o perioadă de 20 de ani: orfelinatul gazduiește 36 de copii, centrul de zi de care beneficiază alți 25 de copii și centrul de tineri înregistrează succese incontestabile an de an. Noi, însă, i-am cerut lui Codin să ne vorbească despre #spitalepublicedinbaniprivati.
”Aceasta este o inițiativă din cadrul Fundației Metropolis pe care am demarat-o singur. Dacă orfelinatul a fost construit de părinții mei când eu aveam 20 de ani și eu am pus doar umărul, renovarea secției de hematologie pediatrică de la Fundeni am pornit-o singur și, iată, că am finalizat prima jumătate și copiii de pe secție au acum saloane cu băi și dotări de 2021”, ne-a spus Codin Maticiuc.
”În ceea ce privește proiectele pe 2021 vorbim despre lansarea a cel puțin unui alt proiect. Am fost contactați de managerul spitalului județean din Piatra Neamț unde vrem sa începem lucrări iar la Fundeni, secția de nefrologie pediatrică este ambiția de anul acesta”, a mai adăugat Maticiuc.
Ciudățeniile statului român sunt remarcate, însă, și în zona caritabilă, și aici nu putem să nu îi dăm dreptate lui Codin Maticiuc.
”Fundația Metropolis a plătit până acum taxe la stat de peste 1,6 milioane de euro din care peste 600.000 de euro sunt doar banii pe TVA, sumă ce nu se poate recupera. Cumpăr veceuri din bani donați mie DUPĂ IMPOZITARE și le instalez în SPITALE DE STAT. De ce trebuie sa plătesc taxe la stat pentru privilegiul de a ajuta statul? Este noaptea minții!”, spune Maticiuc.
”Credința mea însă este ca fiecare dintre noi este dator sa ajute direct proporțional cu binele pe care îl are în viața lui. De aceea eu o fac din plin și vreau s-o facă și copiii mei”.
Codin Maticiuc, om de afaceri