Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2020?
IOAN NANI: Este complicat de identificat care a fost cel mai de succes proiect al anului 2020, un an care a fost foarte dificil pentru toată piața farmaceutică, pentru întreaga omenire. Faptul că am reușit prin măsuri imediate și dinamice să menținem starea de sănătate a celor peste 1400 de angajați ai noștri, am reușit să continuăm activitatea de producție fără întrerupere și implicit livrările de medicamente, susținând astfel atât sistemul național de sănătate cât și exporturile, onorându-ne astfel contractele cu partenerii internaționali, consider că acestea au fost proiecte pe care le-am realizat cu succes în anul 2020.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul companiei în care activați în prezent?
IOAN NANI: Pot spune că Antibiotice, în ansamblul ei, este un proiect de succes! Cred însă, că decizia de a dezvolta substanța activă Nistatina, ca proiect internațional, a determinat realizarea celui mai important și de succes proiect al companiei. Astăzi, Antibiotice este numărul 1 mondial în producția Nistatinei și deține standardul de referință la nivel internațional. Am reușit să ajungem aici având viziune și determinare!
Care sunt proiectele prevăzute pentru 2021?
IOAN NANI: Într-o piață extrem de efervescentă, cu multe provocări, cum este piața farmaceutică și mai ales în contextul actual, este necesară o continuă adaptare și flexibilitate, nu poți să rămâi static. Pentru anul 2021 am provocat echipa de management să realizeze un ”Program de Organizare și Dezvoltare Strategică” a firmei care prevede strategii și măsuri de implementat în următorii 10 ani astfel încât această companie românească, Antibiotice, cea mai mare din peisajul economiei naționale, să continue să se dezvolte în piața farmaceutică internă și internațională.
De ce probleme v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală?
IOAN NANI: Domeniul farmaceutic este un domeniu extrem de inovator care te provoacă foarte mult, iar relațiile cu autoritățile și administrația locală și națională sunt menținute și dezvoltate permanent. Atunci când te adresezi unor piețe extrem de sofisticate, cum sunt cele internaționale, este necesară o cunoaștere și o relaționare continuă cu un întreg mecanism general de reglementare.
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
IOAN NANI: În următorii ani sunt convins că omenirea va trece prin schimbări radicale determinate de această criză fără precedent. Criza de sănătate publică din anul 2020 va schimba semnificativ comportamentul de consum al oamenilor și de asemenea va aduce schimbări importante în modul de operare, de relaționare în orice domeniu de activitate.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
IOAN NANI: Ce sfat pot să dau unui tânăr la început de drum în industria farmaceutică? Să fie ”atent la drum” pentru că domeniul farmaceutic este un domeniu creativ, inovator, cu suișuri și coborâșuri, însă extrem de plăcut și provocator. Să se bucure de parcurs și să facă totul cu pasiune, cu dorința de a ajuta oamenii.
Revista este disponibilă în format print și poate fi comandată de pe magazinul online agoramag.ro.
Sursa foto: arhiva personală