Surse din cadrul Perfect Tour au declarat în exclusivitate pentru Capital că Directia Națională Anticorupție a ridicat sechestrul asigurător și a deblocat conturile companiei pe 22 decembrie. Măsura a fost luată în urma contestației depuse de Perfect Tour și a punerii la dispoziția autorităților a  tuturor documentelor și resurselor informaționale solicitate. Conform acelorași surse niciun turist nu a fost afectat, iar, acum, întreaga echipă Perfect Tour depune eforturi pentru a aduce la zi plățile către furnizori care nu au putut fi efectuate în timpul investigației, astfel încât vacanțele tuturor clienților să-și urmeze cursul normal.

Pentru a nu afecta operațiunile dedicate clienților corporate, Perfect Tour a negociat, mai întâi preluarea acestora pentru ca apoi să cedeze complet divizia corporate, cu tot cu echipele de specialiști, de către o altă companie de Management a Călătoriilor de Afaceri. Așa cum a anunțat Capital încă de pe 17 decembrie, agenția care a preluat divizia corporate a Perfect Tour este Go Travel
Știrea că una dintre cele mai mari agenții de turism românești se află în colaps financiar a speriat mulți turiști care își rezervaseră vacanțe în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Oficialii agenției Perfect Tour au susținut însă, încă de pe 16 decembrie, că situația este sub control și că turiștii care au sejururi în perioada Sărbătorilor de Iarnă nu au de ce să își facă probleme. La jumătatea lunii decembrie, DNA a pus conturile Perfect Tour sub sechestru asigurător, în urma unei anchete desfășurate într-un dosar cu numeroase conexiuni, dar fără legături cu activitatea de turism. Imediat, Perfect Tour s-a pus la dispoziția organelor de anchetă, mizând pe corectitudinea și profesionalismul Justiției, precum și pe principiul prezumției de nevinovăție. În conformitate cu cerintele DNA, Perfect Tour a prezentat anchetatorilor toate documentele și resursele informaționale.

În primă fază, pe 16 decembrie, Perfect Tour a obținut deblocarea parțială a conturilor astfel încât turiștii cu sejururi în perioada Crăciunului au putut pleca liniștiți în călătorii. Astări, 23 decembrie, după ce Perfect Tour a obținut deblocarea totală a conturilor a fost reluată activitatea la capacitate maximă.

 

Citește și: Cu conturile blocate de DNA, Perfect Tour a reușit asigurarea vacanțelor rezervate pentru perioada Crăciunului