Peste 250.000 de firme au fost notificate de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) privind posibilitatea să le fie şterse penalităţile de întârziere acumulate până la sfârşitul lunii august 2011, precum şi de jumătate din majorările de întârziere acumulate până pe 1 iulie 2010.
Mai precis, organele competente ale Fiscului au notificat un număr de 254.265 de contribuabili privind posibilitatea "acordării facilităţii prevăzută la art. 2 din OMFP nr. 2604/2011 pentru aplicarea prevederilor art.IX din OG nr.30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale", au spus reprezentanţii ANAF, pentru Capital.
Datorii de 4,5 miliarde euro
Potrivit acestora, volumul total al debitelor înregistrate pe 31 august 2011 de contribuabili notificaţi se ridica la 19,423 miliarde lei (4,5 miliarde euro).
Totodată, reprezentanţii ANAF mai spun că firmele au primit instrucţiuni referitoare la modul de aplicare a ordonanţei care le permite să scape de penalităţile de întârziere datorate către stat, dacă plătesc datoria principală plus dobânzile de întârziere până la sfârşitul acestui an.
În unele cazuri, inspectorii fiscali s-au deplasat la sediile companiilor pentru consultanţă, astfel încât un număr cât mai mare să beneficiaze de această facilitate, mai precizează ANAF.
Semiamnistie fiscală
Consultanţii fiscali consideră facilitatea pe care o acordă Guvernul ca fiind o "semiamnistie fiscală", deoarece de ştergerea penalităţilor de întârziere pot beneficia doar firmele care aveau datorii neplătite care au adunat accesorii până pe 31 august, facilitatea aplicându-se până pe 31 decembrie 2011.
Există şi o prelungire parţială până la jumătatea anului 2012, în sensul că acei contribuabili care îşi vor plăti integral datoria către stat vor scăpa de jumătate din penalităţile de întârziere.
Citiţi şi:
- Scurt ghid de utilizare a semiamnistiei fiscale
- Firmele pot scăpa de majorări de întârziere din 2006!