Proiectul de lege care își propune să schimbe din temelii sistemul RCA din România, readucând în dreptul firmelor de asigurare întreaga putere de decizie asupra daunelor, stârnește reacții și la nivelul organizațiilor reprezentative ale consumatorilor. O Confederație care susține că adună 28 de asociații și patru federații de consumatori a trimis o scrisoare în acest sens către toate comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților.
Mai puțin de doi ani de liniște și certitudini au avut șoferii români în ceea ce privește sistemul de asigurare RCA. Legea promulgată în 2017, prima dedicată exclusiv asigurării RCA din istoria recentă, ajuns să fie contestată deschis după doar câteva luni, iar astăzi asistăm la apogeul tensiunilor dintre firmele de asigurare și unitățile service. Legea din 2017, în vigoare în acest moment, conferea unităților service, printre altele, dreptul de stabili valoarea reparației pe RCA în baza dsocumentelor justificative legale.
Era o schimbare e completă de paradigmă, în condițiile în care, până atunci, firmele de asigurarea erau cele care constatau și evaluau dauna, făcând apoi plata către service. Ei bine, dacă până în acel moment unitățile service au reproșat constant asigurătorilor că subevaluează daunele și încearcă chiar să impună reparații cu piese nu neapărat originale pentru a reduce costurile, după aceea nemulțumirile s-au mutat în partea opusă. Astăzi asigurătorii acuză service-urile că supraveluează costul reparațiilor.
Nu o fac neapărat fără argumente, având în vedere că o analiză a BAAR făcută pe 300.000 de calculații unice arată că au crescut costul cu reparațiile cu cel puțin 14% de la apariția legii RCA, iar costul cu ora de manoperă a urcat cu peste 50%, în medie. Totuși, până acum nu există o analiză globală, făcută la nivelul întregii piețe, care să arate că este o practică a service-urilor.
În orice caz, la puțin timp după ce președintele Consiliului Concurenței a arătat că se ia în calcul introducerea unei referințe maxime pentru prețurile pieselor și manoperei impuse de service-uri, la Senat a fost înregistrat un proiect de lege care propune tocmai acest lucru: calcularea unui preț de referință pentru ora de manoperă, care să nu poată fi depășit. Proiectul, așa cum a arătat Capital, transpune la indigo doleanțele exprimate anterior de firmele de asigurare.
Cum era de așteptat, service-urile au contraatacat, așa cum tot Capital a arătat. A venit acum rândul organizațiilor de consumatori.
Pentru șoferii români, acest conflict nu poate fi decât o veste rea, în condițiile în care există atât riscul ca tarifele pentru RCA să crească (dacă tarifele practicate de service-uri sunt cu adevărat atât de mari cum susțin asigurătorii și vor continua să crească), fie să ajungă să plătească parțial din buzunar reparațiile (așa cum afirmă service-uri că se va întâmpla dacă proiectul de lege trece).
Detalii despre intențiile Consiliului Concurenței AICI.
Detalii despre proiectul de lege, inclusiv declarațiile inițiatorului AICI.
Confederație de consumatori, către parlamentari: Sunt afectate ireversibil drepturile și interesele consumatorilor , ale persoanelor prejudiciate în accidente auto, precum și ale agenților economici care activează în acest domeniu
Într- o scrisoarea transmisă tuturor comisiilor din Parlament, CONROM, o organizația care arată că adună 28 de asociații și 4 federații de consumatori solicită aleșilor să respingă proiectul de lege amintit. Aceștia afirmă că scrisoarea va fi urmată de un memoriu care va conține argumente tehnice detaliate. Deocamdată, în scrisoarea consultată și de Capital din surse politice, CONROM argumentează că o plafonare a prețurilor practicate de service-uri ar afecta grav sectorul auto și ar pune în pericol slujbele celor câteva zeci de mii de oameni care lucrează în domeniu, dar și încasările la bugetul statului. În primul rând, însă, spun cei de la CONROM, ar fi afectat sistemul de asigurări și consumatorul.
„Considerăm că schimbările importante propuse de acest Proiect asupra Legii nr. 132/2017, care nu sunt bazate pe nici un studiu de impact relevant, vor avea implicații negative majore și vor afecta în mod ireversibil sistemul asigurărilor auto din România, drepturile și interesele legitime ale consumatorilor români, ale persoanelor prejudiciate în accidente auto, precum și ale agenților economici care activează în acest domeniu, și, drept urmare, vă solicităm să dispuneți măsurile necesare pentru respingerea acestui Proiect de Lege. Vă rugăm ca indiferent de culoarea politică, de schimbările care au loc la nivelul Guvernului și chiar al Parlamentului să aveți in vedere ca noi toti v-am votat sa ne reprezentați interesele cu bună-credință si bună-știință. Ar fi trebuit ca înainte de inițierea acestui proiect de modificare a legii 132/2017 să faceți o minimă verificare a ceea ce înseamnă industria auto (unități service, furnizori de piese si materiale de vopsitorie, etc) pentru bugetul statului. Pe scurt, industria auto înseamnă câteva sute de mii de angajați care au familii pe care trebuie să le întrețină, industrie care contribuie la bugetul statului român cu taxe si impozite de miliarde de euro anual. Dacă în urmă cu 2 ani când industria auto era in pragul falimentului a fost ridicată tot de dumneavoastră aleșii poporului prin adoptarea unei Legi RCA corecte (legea 132/2017), asta dupa 25 de ani de cand nu a mai fost schimbată. Având astăzi o lege nouă și modernă inspirată după țări civilizate precum Germania, Franța, Austria, etc, nu putem sa ne întoarcem la propuneri de modificare a acestei legi care au existat pe timpul comunismului când economia României era una planificată (mercurial).”, spune scrisoarea.
Redăm mai jos principalele îngrijorări transmise de CONROM parlamentarilor: