O voce lucidă ca fostul europarlamentar Traian Ungureanu a fost de neratat în dialogul cu Robert Turcescu în podcastul EVZ Play. Ungureanu a anticipat de acum 7 ani marile greşeli ale Uniunii Europene, progresismul exacerbat al unor lideri politici infantili seduși de sirenele neomarxismului, dar a anticipat şi războiul din Ucraina.
În timpul discuției cu jurnalistul Robert Turcescu transmisă de la 12.00, live, pe canalul de YouTube EVZ-Capital şi pe pagina de Facebook evz.ro, au explodat adevăruri dureroase care lămuresc prezentul tulbure și amenințător, greşelile trecutului recent şi viitorul încărcat de tot mai multe nelinişti.
În primul rând Traian Ungureanu a atras atenția că toate crizele politice și economice erau previzibile din 2015. Ungureanu avertizase în articolul Absurdul face un turneu strălucit prin Europa, publicat de Evenimentul Zilei, că odată cu implicarea Rusiei în conflictul din Siria se pregătește teren pentru o bombă cu ceas, pe fondul unei generații infantile a Europei de Vest.
Ungureanu: Problema a apărut când expansiunea occidentală a atins frontiera de vest a fostei Uniuni Sovietice
Însă prezentul a întrecut chiar și acele scenarii pesimiste. Ne confruntăm cu cel mai mare război din Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Traian Ungureanu a explicat de ce UE se face vinovată în mare măsură pentru acest escaladarea agresiunii Rusiei.
„Am ajuns conduși de o elită europeană care refuză realitatea. Au convingerea că orice e posibil și că restul lumii e dator cu fetișurile lor liberale. Țară după țară au fost incluse în acest val progresist. (…). După căderea Cortinei de Fier reapărut o confruntare în doi, Occidentul și Rusia. Reapariția Rusiei a ridicat tensiunea. Problema a apărut când expansiunea occidentală a atins frontiera de vest a fostei Uniuni Sovietice„.
„UE nu are un leadership real și nici legătură cu realitatea”
Pe fondul faptului că europenii nu prea mai au încredere în discursul „triumfalist” al șefilor de la Bruxelles, mai ales într-o asemenea criză politică declanșată de războiul din Ucraina, țărilor membre li se distrage atenția de la adevăratul vinovat moral al atacului Rusiei, consideră Ungureanu. „Flancul estic al UE e sub presiune militară rusă. Ce face Uniunea Europeană? Umilește și sancționează Polonia și Ungaria, care sunt denunțate ca state care nu respectă principiile statului de drept. Vorbim de <solidaritatea europeană> în probabil cel mai critic moment pe care Uniunea l-a trăit vreodată”.
Fostul europarlamentar invocă faptul că există o lipsă „a unui leadership real” la nivelul formațiunilor care conduc UE. Nu e o echipă de conducători reală într-o societate sau grup de societăți cum e Uniunea Europeană. În momentul ăsta nimeni nu mai are legătură cu realitatea”, a completat Traian Ungureanu.
Premierul ungar Viktor Orban a reiterat, joi, că țara sa ar fi dispusă să găzduiască discuții de pace între Rusia și Ucraina, relateazăBBC. Vorbind la granița dintre Ungaria și Ucraina, Orban a spus că responsabilitatea pentru încheierea războiului revine, în primul rând, părții ruse.
Ediția integrală a unui podcast de colecție poate fi vizionată aici: