Relațiile politice excelente pe care Nicolae Ceaușescu reușise să le contureze și să le mențină cu liderii țărilor africane, în special cu cei din Republica Centrafricană, au făcut ca universitățile românești să atragă precum un magnet tineri africani. Zeci de burse de studiu erau trimise anual din România pe continentul negru ca semn de prietenie a regimului de la Bucureti pentru partenerii politici africani. Pe această filieră a ajuns în România și tânărul Emilé Gros Raymond Nakombo care la 23 de ani a ales să studieze pe plaiuri mioritice. 

Viitorul primar din Bangui a ales România în locul țărilor occidentale

”Cum am ajuns în România? Cu bursă de studii de la Ceaușescu! Era un ajutor din partea guvernului. Pe vremea aceea, erau relații bilaterale excelente între România și Republica Centrafricană. Bursele, pentru mai multe discipline, au venit la noi iar eu am aplicat pentru medicină. Puteam să merg în orice țară din Occident, în Statele Unite, în China…Dar am ales România. Țară de limbă latină, eu vorbitor de franceză, dar și cunoscător al limbii latine pentru că am făcut o școală de preoți catolici. În plus, am fost curios să văd și sistemul de învățământ”, povestește Emilé cum a ”aterizat” la studii în România pe timpul lui Ceaușescu. 

Prima escală a făcut-o la Cluj, la Facultatea de Medicină unde fusese repartizat. Se întâmpla în anul 1979. Numai că, pentru studentul african, orașul înconjurat de dealurile Feleacului nu a fost atât de atractiv motiv pentru care, după un semestru, Emilé Gros Raymond Nakombo și-a cerut transferul la București. ”La Capitală era mai bine. Era toată lumea acolo. Legăturile cu țara mea se făceau mai ușor de la București”, își motivează primarul din Bangui, aflat la primul mandat, decizia de a renunța la studiile în domenul medicinii. 

”Femeile bătrâne scuipau în sân, își făceau cruce și mă întrebau dacă am avut întâlnire cu dracu’. Mă comparau cu Kunta Kinte”

În cele șase-opt luni petrecute la Cluj, Emilé a cunoscut gustul palincii, al slăninei, ”aceea afumată, cu roșu pe ea”, cum îi spune africanul, al sarmalelor, al brânzei de casă dar și al vinurilor românești. Albe și roșii, deopotrivă. Nici întâlnirea cu celebra ”țuica bătrână” românească nu a rămas pe planul doi. Toate, amintiri rupte de la petrecerile studențești unde era invitat de colegii români. 

”La Cluj am stat doar câteva luni, până am învățat limba. Mi-a fost ușor și am învățat repede. Petrecerile studențești cu tot felul de bucate și băuturi românești nu pot fi uitate. Mi-au rămas la inimă…Cum nu pot să uit cum se uita lumea la mine, în satele de la țară, când mergeam la câte o petrecere. Femeile bătrâne scuipau în sân, își făceau cruce și mă întrebau dacă am avut întâlnire cu dracu’. Unii chiar îmi cereau voie să mă atingă să vadă dacă aia e pielea mea. Îi lăsam…Le era frică să nu-mi ia vopseaua, așa ziceau. Nu m-am supărat niciodată. Ba chiar ne amuzam împreună. Așa erau timpurile, în România negrii nu erau o prezență obișnuită. Mă comparau cu actorul din serialul Kunta Kinte care rula atunci la televizor în România”, își amintește amuzat Emilé Gros Raymond Nakombo,  primarul din Bangui, de primul contact ca student cu românii. 

Cinci ani s-a iubit cu o româncă pe care a vrut să o ducă în Africa

La București a ajuns anul următor, 1980, dar nu tot la ”Medicină”, ci la Academia de Studii Economice (ASE), unde a ocupat singurul loc disponibil la acel moment. Capitala avea să-i fie tânărului Emilé casă pentru următorii șapte, opt ani. Un loc pe care el îl numește special, în care și-a făcut o mulțime de prieteni și în care a trăit experiențe unice precum culesul cartofilor și al porumbului pe perioada practicii obligatorii. Un loc în care s-a bătut, din ”gelozie”, în găști organizate, cu alți tineri pentru supremația în fața fetelor. Dar și locul unde a cunoscut marea sa dragoste, o fată de prin părțile Piteștiului pe care ar fi vrut să o ia de soție și să o ducă în Africa. Dar n-a fost să fie… 

”Am avut o iubită care era de undeva de lângă Pitești. Stătea într-o localitate la vreo 70 de kilometri de București. Ea era studentă la ”Chimie”. Ne-am iubit ca doi nebuni…Am stat cinci ani împreună. Chiar vorbeam de căsătorie, de familie. Urma să o iau în Africa…Alți africani de-ai mei și-au luat neveste din România…Dar ceva s-a întâmplat și totul s-a rupt. Am suferit ca orice tânăr îndrăgostit, dar cu timpul a trecut. Aș vrea să o revăd, să povestim, ca doi oameni la casele lor, despre focurile inimii care ne-au adus în tinerețe unul lângă celălalt”, povestește Emilé, fără a intra în  prea multe detalii legate de acea mare iubire din studenție.

Milițienii bătrâni care făceau razii în căminele studențești o ”rupeau” pe franceză, cei tineri pe engleză 

Studenții străini erau o prezență oarecum obișnuită în România, la fel ca și mașinile lor înmatriculate cu ”12 B…”. De aceea, milițienii lui Ceaușescu nu-i slăbeau nici o clipă din ochi. Fie zi, fie noapte, Miliția făcea razii în căminele studențești unde stăteau străinii. Controlul trebuia să fie absolut. Situația școlară a fiecărui student străin – indiferent de țara de unde venea -, era cunoscută în amănunt de milițienii care îi căutau pentru verificări de rutină sau pentru a-i trimite acasă. Fie pentru că terminaseră facultatea, fie pentru că aveau probleme cu documentele de ședere. Surpriza cea mare pentru Emilé a fost aceea că discuțiile cu ei, cu milițienii, se purtau cel mai adesea în franceză! Mai rar în engleză. 

”Mereu făceau razii la noi, în ”Agronomie”, unde aveam căminul. Milițienii mai bătrâni știau ceva franceză, iar cei mai tineri o ”rupeau” în engleză. Când veneau la razii vorbeam cum puteam. Română, franceză, engleză… Fiecare român știa o limbă de circulație internațională. Dacă erai în regulă, eram ca frații. Stăteam și la o glumă…Dacă nu te comportai cum trebuie, deveneau agresivi și duri. În facultate aveam un consiliu și eu eram vicepreședinte. Și eram și președintele studenților africani, așa că vorbeam des cu milițienii. Adică zilnic…”, mai povestește Emilé Gros Raymond Nakombo,  primarul din Bangui cu ASE-ul făcut în România lui Ceaușescu.

România, copilul neascultător al lui Ceaușescu

Când și-a definitivat studiile Emilé s-a întors acasă, în Republica Centrafricană. Fără soția româncă pe care și-a dorit-o, dar cu experiență de viață și amintiri. Multe amintiri, toate frumoase. ”O bucată frumoasă de viață pentru care mulțumesc poporului român”, spune cel mai puternic om politic din Bangui – care este și președinte al primarilor din Africa Centrală -, despre perioada trăită în România. După 1990, în sertarul cu amintiri al edilului african s-au strecurat însă și câteva regrete. De pildă moartea lui Ceaușescu. Un lider politic comunist despre care africanul – aflat în fruntea capitalei și, totodată, a celui mai mare oraș din țara sa -, spune că nu a fost bine înțeles de români. ”Ceaușescu creștea România ca pe un copil. Un copil din blocul estic ceva mai liber, care nu asculta de Moscova. România avea de toate, dar erau pentru export, pentru plata datoriilor. Românii nu l-au înțeles”, vorbește într-un stil aparte primarul din Bangui despre Ceaușescu și despre România comunistă pe care acesta a condus-o în acele vremuri.

A candidat de trei ori la președinția Republicii Centrafricane

La trei decenii distanță de la absolvirea facultății cu profil economic, Emilé Gros Raymond Nakombo – canditat în trei rânduri la președinția Republicii Centrafricane -, a pus din nou piciorul în România. A vrut să viziteze facultatea unde s-a școlit, dar nu a avut timp. A văzut-o doar de la distanță, din mersul mașini, când a trecut prin fața instituției de învățământ. I-a părut rău că problemele de serviciu nu l-au lăsat să-și retrăiască o parte a amintirilor studenției chiar dintr-o bancă a aulei unde și-a tocit coatele. 

”În București, nu am mai recunoscut nimic în afară de clădirea facultății în care am învățat. Aș fi vrut să intru, să merg într-o sală de curs, dar nu am avut timp. Eram cu o delegație. Revederea clădirii, a orașului, mi-a trezit amintiri frumoase. Dar totul în jur era schimbat, și e normal să fie așa. Sunt alte timpuri”, a mărturisit Emilé Gros Raymond Nakombo, primarul cu 12 copii – patru băieți și opt fete -, care-și exersează cunoștințele de limbă română conversând cu militarii români detașați în țara sa sau cu diverși funcționari veniți din România.