O informaţie care i-a bucurat pe foarte mulţi români a fost cea privind plafonarea pentru 3 luni a preţurilor la produsele alimentare de bază.
Problema TVA şi a preţului la alimente
Victor Ponta atrage atenţia că producătorii români vor avea de suferit, pentru că ei nu vor putea veni pe piaţă cu preţul mic cerut de autorităţi. În plus, el atrage atenţia că aceasta va rămâne ca o moştenire negativă a mandatului de preşedinte al lui Klaus Iohannis, la fel cum se va întâmpla şi cu sentimentul tot mai mare de ură la adresa UE.
„Boloș a avut mare dreptate, nu poți scăpa de TVA. Totuși, atunci când s-a micșorat de la 24% la 9% chiar s-a simțit. S-a simțit și pentru că s-s scăpat de evazioniștii aceea care furau cu ajutorul acestei taxe mari.
Ciolacu a venit apoi și a zis că această treabă cu scăderea TVA-ului nu va ține mult. Și el a avut dreptate, căci până la urmă, noi trebuie să îmbunătățim cauza, nu efectul, iar ei lucrează acum la cauză, la efect, la prețul final, când ar trebui să se concentreze pe toate celelalte elemente ce duc la prețul final.
În plus, tot din această cauză vor suferi și producătorii români, dacă tu le spui să vină pe piață cu un preț, iar ei nu pot că nu-și permit, cumpărătorii se vor îndrepta către produse străine apoi.
Asta va rămâne în istoria noastră ca o moștenire a regimului Iohannis. Așa cum după Băsescu a rămas dosariada, efect ce l-a îngropat și pe el, de data aceasta, situația actuală va rămâne o amprentă a lui Iohannis. Se vede asta cu ochiul liber.
Apoi, va rămâne și ura românilor față de Uniunea Europeană, căci aproximativ 50% din cetățeni nu sunt mulțumiți de această aderare și susțin că liderii de la București sunt doar sclavii celor de la Bruxelles. Sunt probleme cu grânele, cu mai multe industrii și așa mai departe”, a precizat Victor Ponta în podcastul realizat de Ionuţ Cristache.
Guvernul nu va ţine deficitul sub control
Fostul prim-ministru a tras un semnal de alarmă şi cu privire la problema deficitului bugetar, atrăgând atenţia că Guvernul condus de el a fost ultimul care s-a preocupat de plata datoriilor externe.
„Am fost ultimul Guvern care s-a preocupat de plata datoriilor externe. Am avut atunci și un deficit mic, de 0,9 parcă. Acum se promite un deficit de 4% pentru 2023 și un deficit de 3% pentru 2024. Nu se va întâmpla așa ceva.
Cei de acum au făcut o greșeală. Au cerut bani pentru a-i șine pe români pe acasă, iar acum cei care au stat acasă sunt supărați pe ei”, a precizat Victor Ponta.
Un alt subiect fierbinte al acestei săptămâni este cel al pensiilor speciale. Guvernanţii au vrut să rezolve o problemă care îi deranja în mod corect pe foarte mulţi români, însă modificările făcute au provocat alte nemulţumiri, şi acestea justificate, printre magistraţi sau militari.
Rezolvarea problemei pensiilor speciale nu a fost cea mai fericită, crede Victor Ponta
Victor Ponta explică cum ar fi trebuit să se procedeze în mod corect atunci când vine vorba despre modificările în rândul pensiilor speciale.
„Ei au vrut să rezolve o problemă ce-i nemulțumea pe români, asta cu pensiile speciale, însă au sucit câte ceva pe ultima sută de metri. Pe de altă parte, magistrații au dreptul să fie supărați pentru că aveau pensie așa mare pentru că tot Guvernul le-a dat-o. Apoi vine tot Guvernul să o ia înapoi, și ei nu mai vor să o dea înapoi.
Mai bine era să se întâmple asta cu generațiile viitoare. Să se știe că din 2024, cei care vor intra în Parlament nu vor mai primi pensie de serviciu, că cei care se înscriu în armată în 2024 nu vor mai avea pensie specială și tot așa. Să te tot întorci și să tai ce ai dat tot tu, nu este normal așa ceva.
Asta este o treabă foarte populistă, în baza faptului că la anul avem trei rânduri de alegeri, aia este miza adevărată. Nimeni nu mai ține minte ce reforme s-au făcut în 2020-2021, în 2024 nu se vor mai face, iar acum este momentul ideal pentru așa ceva”, a mai spus Victor Ponta.
Întreaga emisiune realizată de Ionuţ Cristache poate fi vizionată chiar aici.