A crescut de mână cu Jules Verne, s-a îndrăgostit de Contele de Monte Cristo și a pășit în adolescență la brațul lui Frank Herbert. A învățat la București, la Paris și la Londra, pentru ca astăzi, după treizeci de primăveri înflorite, Ana să conducă destinele familiei Nemira, una viguroasă, cu 50 de angajați și 100 de colaboratori permanenți.

Pe Iani Buzoiani, numărul 14, cum aluneci peste pragul vilei cochete în care bate inima Nemirei, hărmălaia bucureșteană, dezmeticită de presimțirea bobocilor ce stau să explodeze, se estompează, iar în față ți se deschide o lume de cărți și flori de mină rare. „Era pasiunea tatălui meu, colecționa astfel de pietre extraordinare”, ne întâmpină Ana Nicolau, în timp ce ne întinde o mână micuță, deprinsă cu foșnetul paginilor. Strângerea e fermă și bună ca o promisiune onorată în vremuri tulburi. După două piruete protocolare stângace – nu mai țin minte cine a pătruns până la urmă primul în biroul pe ușa căruia scria discret Director general -, iată-mă față-n față cu cel mai tânăr manager de editură din România, dacă nu din Europa: „Mai sunt două femei care conduc edituri mari la noi”, mă asigură Ana zâmbind ușor încordată, în timp ce, pe sub masa de lucru, își bâțâie încălțările cu tocuri de-o șchioapă. „Iren Arsene, de la Curtea Veche și Lidia Bodea, de la Humanitas”.

Conduce afacerea de la 26 de ani

Primele explicații, neutre, de tatonare, se risipesc ca un abur subțire, inhalat de cărțile care tapetează integral pereții. „Vorbește mai bine despre noi”, par a clama volumele cu cotoare negre din dreapta mea, iar Ana, regina lor, lasă garda jos: „Am preluat comanda la 26 de ani, adică de patru ani. Mulți credeau sau erau convinși că voi vinde Nemira imediat. S-au înșelat. Cum să-mi vând familia?” Ieșirea impetuoasă, sinceră e încadrată de amintiri calde: „Pentru mine, Nemira a prins contur pe la 4-5 ani, când tata a început să organizeze petrecerile de Crăciun. Mergeam la târgurile de carte, la lansări, pe umerii părinților. Apoi am crescut, am devenit adolescentă, iar tata, foarte strict în privința educației, mi-a pus în vedere că, dacă vreau bani de buzunar, trebuie să-i muncesc”. Când pronunță ultimele cuvinte, Ana e manager, nu copilul de odinioară. Dovadă continuarea: „La 12 ani lucram la depozit, făceam pachete pentru cartea prin poștă. Țineam, vara, locul celor plecați în vacanță, făceam pe secretara, răspundeam la telefoane. Mi-a plăcut activitatea în redacție, pentru că aveam și timp să răsfoiesc cărțile. Citeam tot ce prindeam din biblioteca mătușii mele, a bunicii, a tatălui… Nu prea avea timp de mine, abia lui Radu, fratele meu mai mic cu patru ani, a apucat să-i facă o listă cu recomandări de lectură. O are și acum, înrămată”.

S-a potolit foamea de lectură a anilor ’90

De remarcat că Nemira avea, la trei ani de la înființare, 50 de angajați, exact numărul pe care-l are și astăzi: „Am găsit un filmuleț vechi cu un discurs al tatălui meu, pe fundal mă vedeam și eu, într-un leagăn. Așa am aflat această informație. Bine, în prezent, în afara celor 50 de angajați, mai avem o sută de colaboratori permanenți și încă o sută de colaboratori ocazionali. E vorba de traducători, corectori, redactori, ilustratori. Regulile jocului s-au schimbat însă foarte mult în ultimii zece ani”. Cum așa? „Au apărut comerțul on-line, cărțile digitale. În plus, piața de carte a căzut foarte mult. Nu mai e foamea aceea din anii ’90, când un tiraj mediu atingea zece mii de exemplare. Acum un scriitor român debutant, de exemplu, e tipărit la noi în o mie de exemplare. Imens, în comparație cu alte edituri”.

Mici și bere în loc de cărți

Cât se câștigă la Nemira? Ana e sinceră: „În medie, cam 3.000 de lei”. Nu-i rău, dar e de tras: „Când faci un astfel de business, îl faci din pasiune. Te chinui să scoți profit, să fii pe plus. Mai ales că nu poți face rabat de la calitate. Cum să te îmbogățești când la noi nici măcar nu se încurajează cititul la școală, nu se fac studii de cercetare? Avem încă școli cu toalete în curte, ce să mai vorbim despre lectură? Ar trebui rezolvată întâi problema infrastructurii, apoi cea a educației”. Pornită, Ana e greu de oprit: „Le pui copiilor în mână Sadoveanu fără să te gândești că literatura se schimbă continuu și poate ar fi fost mai potrivită Cristina Andone sau Simona Antonescu. Trebuie schimbată strategia. În plus, auzim des că sunt prea scumpe cărțile. Statul să constituie un fond de care să nu se mai atingă nimeni și să alimenteze bibliotecile de la sate, de la orașele mici din țară. Acum, pentru cărți se dau bani doar dacă mai rămâne ceva de pe urma festivismelor cu mici și bere, acte de cultură la noi”.

Va dispărea cartea tipărită? „Nu, cel puțin nu în următorii cincizeci de ani. Mă sperie însă anunțul autorităților, care intenționează să înlocuiască manualele cu tableta. Dacă se va întâmpla acest lucru, e limpede că cei mici vor fi descurajați să mai citească. Dumnezeu cu mila!”

Top 10 cărți de la Nemira recomandate din inimă

  1. Julian Barnes – Nimicul de temut
  2. Arthur C. Clarke – 2001: Odiseea Spaţială
  3. Stephen King – Frumoasele adormite
  4. 111 Poezii de dragoste din literatura română
  5. Sarah Perry – Şarpele din Essex
  6. Charles Chaplin – Viaţa mea
  7. Alberto Manguel – Istoria lecturii
  8. Adrian Şonka – Ghidul micului astronom prin Univers
  9. Dick King Smith – Babe. Povestea porcului ciobănesc
  10. Cressida Cowell – Cum să-ţi dresezi dragonul

Bonus de la Ana Nicolau: „Un scriitor român publicat de Nemira pe care mi-aş dori ca toată lumea să îl citească, Florin Chirculescu”.

Cumpără cărți de la concurență

Ana Nicolau nu ezită să achiziționeze volume scoase pe piață de editurile rivale: „Ca orice editor, sunt şi un cititor pasionat şi cum nu putem publica la Nemira toate titlurile bune care apar în lumea asta, cumpăr cărţi de la concurenţă. Chiar cu bucurie! Cunosc destul de bine colecţiile celorlalte edituri şi sunt câteva volume pe care le urmăresc şi le achiziționez cu drag”.

Cea mai scumpă carte, cel mai ieftin volum

„Cele cinci continente ale teatrului”, de Eugenio Barba şi Nicola Savarese – 149,99 lei; „Ursul păcălit de vulpe”, ilustrată de Alexandru Ciubotariu – 12,99 lei.

1.7 mil. euro este cifra de afaceri a Editurii Nemira pe anul 2018

Editura Nemira nu este de vânzare. Editura Nemira este o familie. Cum să-ți vinzi familia?, Ana Nicolau, director general Nemira

Privire spre Ana

Ana Nicolau s-a născut pe 29 decembrie 1988, în București. În anul 2010 a obţinut licenţa în drept francez şi european la Université Paris I Panthéon-Sorbonne, iar în anul 2011 a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Studiile de specialitate le-a încheiat în 2014 la Oxford, în Marea Britanie, printr-un Master of Arts in Publishing. Din 2011, Ana a preluat componenta de copyright extern a Editurii Nemira, reprezentând editura pe plan internaţional. Din 2015 este director general Nemira şi membru în Consiliul director al Asociaţiei Editorilor din România.

Să fugim departe!

Ana Nicolau este pasionată de ciclism, yoga, înot și călătorii. Dar nu orice călătorii: „Îmi place să merg departe, în locuri exotice, în Asia. Am fost singură într-o tabără de voluntariat în Vietnam. Ador provocările, nu ezit să locuiesc în hosteluri ieftine, să car în spate un rucsac. Îmi mai place să merg pe munte, mi-am descoperit această pasiune în 2017, când am urcat cu Florin Chirculescu pe Omu, în Bucegi. Când am ajuns sus, am crezut că mor. M-am lăsat și de țigări”.

Gătește orice

Ana Nicolau nu este doar femeie de afaceri (de succes), ci și (o) bucătăreasă abilă: „Gătesc orice, de la mâncăruri franțuzești la sushi, trecând și prin bucătăria noastră cu sarmale și cozonaci. Fac și pâine cu maia, de două ori pe săptămână. Am învățat de la bunica mea. Ea ne aștepta mereu cu masa plină, așa știa să-și arate dragostea”.

Despre bărbatul ideal

Ana Nicolau nu se dă în vânt (oare?) după bărbații chipeși, iar despre masculul ideal are o teorie care nu lasă loc de interpretări: „În primul rând, nu există bărbatul ideal. Apoi, dacă-l cauți după înfățișare, sunt convinsă că n-ai să-l găsești niciodată. Altele sunt aspectele care contează”.

Urmașilor mei

Ana are planuri limpezi în privința Editurii Nemira: „Lucrez cu oameni pentru care cărțile sunt o pasiune, oameni fantastici. Sunt mândră de ei și de proiectele noastre mereu în schimbare. Aș vrea ca urmașii mei să ducă această afacere de familie mai departe. Nemira nu este și nu va fi de vânzare”, decretează Ana, care se trezește zilnic la șase dimineața pentru a ține steagul sus pe piața de carte.

Ce citește acum

Directorul general de la Nemira se pregătește de o călătorie în sudul Spaniei, în Andaluzia, prilej pentru a desluși, din cărți, tainele acestui tărâm magic: „Îmi place să știu cât mai multe lucruri despre locurile în care călătoresc, așa că mi-am comandat pe Amazon mai multe volume legate de Andaluzia. Chiar acum lecturez câte ceva despre istoria musulmanilor în Andaluzia”.

Anglofilă de fel

Cum sunt priviți românii care merg la studii în Occident? Ana depune mărturie: „Am studiat și în Franța, și în Anglia. Nu m-am considerat discriminată niciodată, cel puțin în mediul academic. Din contră, am fost chiar apreciată. Îmi place mult Anglia, sunt anglofilă de fel. Și asta în ciuda faptului că am făcut școala în franceză”. Trage aer în piept, apoi șarjează: „Sunt anglofilă până în măduva oaselor. De ce? Cultura pub-ului este cea mai mare invenție a Vestului. Englezii au altă deschidere, au, așa, o naturalețe… Iubesc Londra, o cunosc la fel de bine precum cunosc Bucureștiul natal”.