Istoricul Alex Mihai Stoenescu a fost din nou prezent în cel mai recent episod al podcastului Evenimentul Istoric, acolo unde a vorbit despre Răscoala Țărănească din 1907. Printre alte informații importante despre acest eveniment, istoricul a prezentat și cum presa germană a abordat acest subiect în marile sale ziare de la acea vreme.
Cum a abordat presa din Germania, Răscoala Țărănească de la 1907?
Istoricul Alex Mihai Stoenescu a dezvăluit ce vorbea presa internațională în secolul XX, despre Răscoala Țărănească din 1907. Acesta a spus că mai întâi a consultat presa română, cu scopul de a vedea cum a fost aceasta abordată la vremea respectivă.
Ulterior, acesta a cercetat să vadă dacă Germania a avut astfel de știri, descoperind că Răscoala Țărănească din 1907 fusese, de fapt, abordată și la nivel internațional.
De asemenea, acesta a amintit că, la vremea respectivă, în Germania, se afla Ion Luca Caragiale. Istoricul a precizat că acesta a scris faimoasa operă ”1907 din primăvară până’n toamnă”.
”Caut să văd ce a arătat presa română, cum a ilustrat presa română acel eveniment, și apoi mă duc la presa străină. S-au dat știri despre Răscoala din 1907 în Germania? Da, sau dat știri.
Tot în Germania se afla Caragiale care a scris celebra lucrare ”1907 din primăvară până’n toamnă”, a precizat istoricul.
Germania era interesată doar de exporturile de cereale
Istoricul a mai precizat că presa germană de la acea vreme nu era interesată de Răscoala Țărănească. Interesul Germaniei era ca cerealele promise să ajungă la ei. De asemenea, presa de atunci spunea că autoritățile au acționat corect.
”Toate au spus cât se poate de clar ”pe noi nu ne interesează ce Guvern este în România, ce a făcut armata, că a tras, că n-a tras. Foarte bine că au terminat-o repede”. Așa scria presa germană. ”Este bine cum a acționat Guvernul și Ministerul de Interne pentru că ceea ce ne interesează pe noi în România este recolta de cereale. Aia care este adunată de țărani, de arendași, de moșieri, pusă în vagoane și trimisă în Germania”. arată acesta.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu a mai spus că Germania era interesată doar ca Răscoala Țărănească să nu perturbeze exportul de cereale din România. Dacă exportul era perturbat, atunci însemna că Germania ar fi trebuit să semneze noi contracte și înțelegeri cu alte țări.
Invitatul din podcastul Evenimentul Istoric, difuzat pe canalul de YouTube HAI România, mai spune că Germania ar fi trebuit să stea de vorbă cu Rusia pentru grânele din Ucraina, dar doar dacă exportul din România era perturbat.
”Germania era direct interesată să nu se perturbeze exportul de cereale din România. Altfel erau nevoiți să se ducă să semneze alte contracte, alte înțelegeri cu alte țări. Trebuia să stea de vorbă cu Rusia pentru grâul din Ucraina ș.a.m.d.”, continuă acesta.
De altfel, acesta a mai spus că nici presa și nici societatea germană nu erau interesate de cine guvernează prin România. Așadar, Germania era interesată doar de grânele din România.
”Presa germană și, în general, societatea germană, n-avea absolut nicio legătură sau vreun interes pentru cine guvernează prin România”, continuă istoricul.
Întregul podcast poate fi vizualizat AICI. Pe canalul de YouTube HAI România, care poate fi accesat AICI, puteți găsi numeroase podcasturi care abordează subiecte interesante. Acestea sunt de actualitate atât la nivel național, cât și internațional.