Războiul dintre ELCEN și RADET poată lăsa la iarnă peste 1,2 milioane de bucureșteni fără apă caldă și căldură. Interesele financiare sunt uriașe, iar cele două părți se acuză reciproc de blocarea activității.
Adunarea creditorilor ELCEN se va reuni pe 9 iulie pentru a vota un nou plan de reorganizare, care pleacă de la premisa falimentului RADET. Lichidatorul regiei de distribuție, Gheorghe Piperea, spune însă că este încă devreme să se vorbească despre așa ceva, dat fiind procesul care așteaptă să se judece la Curtea de Apel.
Capital a luat legătura cu Gheorghe Piperea, pentru a vorbi despre cauzele falimentului RADET.
”RADET se află în momentul de față în procedură de faliment din cauza ELCEN. Reprezentantul ELCEN a declarat în fața judecătorului sindic, a pledat că susține falimentul Regiei ”cu tot armamentul din dotare”, a declarat Gheorghe Piperea, în exclusivitate pentru Capital.
”Falimentul este suspendat în prezent de Curtea de Apel, pentru că mai este de judecat un apel”, a adăugat el.
Lupte cu tot armamentul din dotare
”De ce susține atât de războinic ELCEN-ul falimentarea RADET?
Odată cu intrarea în faliment a Radet, creanța de 3,7 mliarde lei pe care o are ELCEN, împotriva Regiei, produce un fruct neașteptat: ELCEN poate cere de la stat să îi ramburseze tva-ul aferent acelei facturi, care devine o pierdere.
În acest caz, tva-ul este cifrat la 540 de milioane de lei: atât trebuie să plătească statul ELCEN-ului, pentru că a reușit, ”cu tot armamentul din dotare”, să determine falimentul Regiei.
Mai mult decât atât. Conform noului plan de organizare al ELCEN, care se va vota pe 9 iulie, administratorul judiciar Sierra Quadrant va primi un onorariu de succes de 2,75%. Dacă facem un calcul simplu, vedem ce sumă, care până la urmă vine din buzunarul nostru, al tuturor, intră în conturile administratorului judiciar al ELCEN, doar pentru că a determinat falimentul RADET-ului.
Cei de la ELCEN au determinat un cadru artificial pentru falimentarea RADET, date fiind interesele financiare. Și asta nu e tot. Același plan de organizare, care se va vota pe 9 iulie, și pe care noi îl vom ataca în justiție, prevede că, dacă se va face o dare în plată, chiar dacă nu e absolut nicio activitate a administratorului judiciar, se va aplica același onorariu de succes de 2,75%”, mai spune Piperea.
Onorariu uriaș
”Apropo, se numește ”onorariu de succes”, adică trebuie să faci o activitate care să justifice un onorariu. Dar aici este vorba doar despre o dare în plată, pe care guvernul a decis-o joi în ședință de guvern. Concret, în schimbul unui miliard de lei, statul va prelua de la ELCEN niște active, în speță CET-urile care sunt încă funcționale. Ce va face statul cu ele, asta nu mai contează.
Important este însă că administratorul judiciar va încasa un onorariu de 2,75% din acest miliard de lei fără să facă niciun demers, pentru că vorbim de un act al guvernului român”, adaugă avocatul.
”În fine. Ce propune prin planul de reorganizare administratorul judiciar: să recupreze această sumă de 3,7 miliarde lei de la primărie, printr-un proces care va dura între 10 și 12 ani. Ceea ce înseamnă că toate CET-urile vor fi date statului, o parte din datoriile debitorilor vor fi acoperite, iar ELCEN-ul va rămâne ca o coajă, care nu mai are nimic, nici activitate, dar nici active și care se va ocupa de un singur lucru: timp de 10-12 ani să dea în judecată Primăria Municipiului București, pentru a recupera această sumă. În treacăt fie vorba, nu există nicio șansă pentru recuperarea acestei sume de la Primăria Generală, pentru simplul motiv că nu există o responsabilitate a primăriei în această chestiune.
Toate acestea fiind spuse, vă rog să vă gândiți dacă RADET-ul și lichidatorul său, ori Primăria Generală, sau ELCEN-ul este de vină pentru pericolul ca bucureștenii să rămână la iarnă fără apă caldă”, arată lichidatorul RADET.
”Doar comportamentul ELCEN este de vină pentru acest pericol, tot ELCEN-ul fiind cel care a determinat intrarea în insolvență a RADET, pe 5 octombrie 2016, urmată imediat, pe 6 obctombrie 2016, de insolvența ELCEN.
Judecătorul sindic, strâns cu ușa
În momentul de față, RADET-ul este pe ”break-even”, nu ma sunt pierderi financiare. Am început chiar să reparăm infrastructura. Dar toate măsurile pe care am încercat să le luăm, pentru salvarea Regiei, toate eforturile au fost anihilate de lupta ELCEN, ”cu tot armamentul din dotare”, pentru a determina falimentul Radet.
În această situație, în care principalul creditor al RADET, ELCEN, cu peste 95% din datorie, este atât de înverșunat, judecătorul sindic nu a avut de ales decât să declare falimentul Regiei”, acuză Piperea.
Încă se judecă
”Mai este însă și apelul pe rol, iar eu unul nu m-aș grăbi să fac așa repede un plan de reorganizare în care să spun că principala sursă de venit este acea sumă de 540 milioane de lei, care înseamnă rambursare de tva de la statul român.
Pentru că, dacă noi câștigăm apelul, iar eu sunt de părere că există șanse, înseamnă că nu va mai exista faliment și tva-ul acela nu va mai fi rambursat.
Asta e tot. Nimic despre fuziune, nimic despre investiții si retehnologizare, nimic despre legătura indestructibilă dintre ELCEN și RADET – care dă peste 70% din cifra de afaceri a ELCEN și fără de care sistemul integrat de furnizare a energiei termice va pica total, iar aburul tehnologic va fi pierdut, pur și simplu, în atmosferă”, susține el.
Miza: apa caldă și căldura bucureștenilor
”Falimentarea definitivă a RADET este dorită de administratorul judiciar ELCEN doar pentru a obține restituirea de la stat a tva-ului aferent facturii istorice neîncasate de la RADET (în valoare de 3,7 miliarde lei), precum și o ajustare a impozitului pe profit, prin reportarea pierderii sumei de 3,7 miliarde lei și trecerea sa pe cheltuieli deductibile; din această operațiune pur contabilă, dar care presupune lasarea a 1,2 milioane de bucureșteni fără apă caldă și căldură la iarnă, ca urmare a falimentului RADET, cei de la ELCEN speră sa obțină cca. 526 mil lei.
În ceea ce îl privește pe administratorul judiciar, numai această parte din onorariu, care va fi consecința falimentării intenționate a RADET, se cifrează la 16 milioane de lei. În mod evident, nu contest ideea onorariului de succes în sine, ci doar atrag atenția că un astfel de onorariu ar trebui să se bazeze pe o activitate reală a administratorului judiciar și, dacă se poate, una care să nu aibă efecte nocive asupra unui număr de mai mult de 1,2 milioane de clienți”, a pus, în concluzie, Gheorghe Piperea.