Ministerul Transporturilor dă replica fostul ministru Cătălin Drulă (USR) care a lansat un atac la actuala conducere a Ministerului Transporturilor. Acesta acuză că proiectarea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov este blocată, iar de 3 luni nu se mai întâmplă nimic pe acest proiect.
Drulă îi cere lui Grindeanu să facă ce el nu a făcut, sau a făcut? Profitând de informațiile sale, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), a lansat un atac la actuala conducere a Ministerului Transporturilor. Acesta acuză că proiectarea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov este blocată, iar de 3 luni nu se mai întâmplă nimic pe acest proiect. Reacția actualei conduceri nu s-a lăsat așteptată și răspunsul vine prin intermediul lui Alin Șerbănescu, consilier al Ministrului Transporturilor.
Cătălin Drulă a atacat astăzi pe actualul ministru al Transporturilor: „Domnule Grindeanu, poate între două interviuri și trei plimbări pe şantiere, vă ocupaţi puţin şi de proiectele mari de investiţii”, i-a transmis acesta actualului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, de la PSD.
Ceartă pe autostrada care ar fi trebuit să fie, dar nu este
Autostrada București – Brașov este așteptată de milioane de români, chiar și cei care nu au mașină, cu toate acestea, până acum, au primit numai declarații pline de promisiuni pompoase urmate ulterior de certuri și acuzații spumoase. Și astfel, în loc de o autostradă care să treacă Carpații, avem parte de spectacole repuse mereu în scenă.
Ministrul Transporturilor, abia numit în funcție, Sorin Grindeanu s-a trezit atacat de predecesorul său Cătălin Drulă. Acesta, probabil, având experiența propriilor acțiuni, a considerat necesar să-i atragă atenția lui Grindeanu, să nu facă greșelile lui și că este mai bine să vadă de proiecte și nu să se ocupe de imaginea personală.
Grindeanu îi răspunde prin intermediul consilierului, Alin Șerbănescu:
”Domul Drulă este evident într-o campanie de promovare a propriei imagini, motiv pentru care probabil aruncă pe piață informații interpretate voit eronat sau trunchiat.
În primul rând, trebuie să precizăm că durata contractului de realizare a proiectului este de 6 ani. În acest moment au fost demarate activitățile necesare completării Studiului de Fezabilitate și elaborării proiectului Tehnic. Contractul a fost semnat la mijlocul lunii februarie, anul acesta.
Termenul pentru predarea Studiului de Fezabilitate este 11.09.2023 . Adică la 30 de luni de la data semnării contractului. Adică, 2 ani și 6 luni. Deci, în acest moment, nu se poate vorbi de întârzieri majore în contract și nici despre blocaje. Este o informație pe care domnul Drulă o știe dar o ascunde.
Mai este o informație, pe care de asemenea probabil o știe, dar nu o spune: Consitrans (firma de proiectare desemnată câștigătoare – n.r.) a anunțat că va preda luni, 13 decembrie, documentația de etapă.
Este foarte posibil ca marele ministru al transporturilor din toate timpurile, Catalin Drulă, să se fi grăbit să scrie public bazaconii tocmai pentru că mâine nu mai avea rost.
Îi mai dam o veste. Legătura dintre CNAIR și Consitrans este menținută permanent, chiar și în absența domnului Drulă. Tocmai de aceea știm că mâine, Antreprenorul va depune Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1 – Analiza unei game largi de opțiuni.
Că se face de ras, este problema lui! Adevarata problemă este că încearcă să inducă în eroare opinia publică. Iar asta arată că, de fapt, domnul Drulă este mai preocupat de propria prea-mărire, decât de bunul mers al proiectelor.
De altfel, se vede și din acțiunile sale din perioada în care era ministrul transporturilor. La toate întâlnirile pe tema acestei autostrăzi, s-au făcut poze, s-au băut cafele și s-au comunicat banalități. Nimic concret.
Și în acest context ar mai fi ceva de remarcat. Dacă într-adevăr ar fi existat blocaje alarmante în derularea proiectului, acestea ar fi început chiar în perioada mandatului sau și nu în ultimele două luni, de când nu mai este ministru.
În încheiere putem spune doar atat: ”Proiectele începute de Ministerul Transporturilor și de CNAIR vor merge mai departe, chiar dacă trebuie să gestionăm și piedicile mediatice, puse de Cătălin Drulă.”
Cert este că Sorin Grindeanu are de gestionat unele dintre cele mai necesare proiecte de infrastructură națională în condițiile în care există așteptări enorme din partea populației și întârzieri mari la multe dintre acestea. Nu doar la CNAIR existând proiecte întârziate, blocate ci și la CFR, așa cum am relatat aici. Cătălin Drulă, specific jocurilor din cadrul ministerului, a decis să lanseze o provocare actualului ministru și să ne ofere un meci de categoria grea, deși în acest moment este un ”outsider”.