Bogdan Comaroni, Tavi Hoandră și Robert Turcescu au comentat cel mai în vogă subiect al momentului: presupusa dronă rusească care a căzut în România. Scandalul dronei căzute la Ceatalchioi a fost ironizat de aceștia și considerat de Robert Turcescu drept un „teatru absurd”.
Bogdan Comaroni, Tavi Hoandră și Robert Turcescu au discutat despre subiectul presupusei drone căzute în România. Incidentul a stârnit diverse controverse și teorii.
În acest context amintim că, aliaţii NATO şi-au exprimat miercuri „solidaritatea puternică” cu România după ce Bucureștiul a informat despre un incident în care părţi din ceea ce ar putea fi o dronă rusă au căzut pe teritoriul românesc.
Potrivit MApN în cursul nopţii de marţi spre miercuri au fost descoperite elemente care ar putea fi resturi de dronă, dar o investigaţie se va defăşura, pentru a afla provenienţa acesteia.
Un teatru absurd
În opinia jurnalistului Robert Turcescu, de fapt, acolo nu a fost nicio dronă. Acesta vine cu explicații și în ceea ce privește declarațiile confuze ale președintelui Klaus Iohannis. Inițial șeful statului declarase că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România.
„Vine Kuleba și zice că a căzut o dronă și pe teritoriul României. Noi am dezmințit și după aceea cineva i-a arătat de la Washington lui Iohannis sau din altă parte și a spus „băi cum tu îndrăznești să dezminți ce au spus ucrainenii? Crezi că ucrainenii au zis de capul lor? Au zis pentru că așa trebuiau să zică!”, consideră Robert Turcescu.
Dovada că ceva „pute” înfiorător în ceea ce privește această „sucire”, potrivit jurnalistului Robert Turcescu, este chiar interviul cu primarul din comuna unde a căzut respectiva dronă. Potrivit interviului, nu soldații ar fi găsit resturile dronei ci chiar primarul localității, Tudor Cernegă. Jurnalistul Robert Turcescu este de părere că totul este, de fapt, „un teatru absurd”.
„Angel Tâlvăr (n.r. Ministrul Apărării) mai avea puțin să scoată un detector de metale și să umble ca nebunul pe malul apei să caute drona”, spune Turcescu.
S-a prăbușit sau nu o dronă?
În acest context, jurnalistul de investigații Bogdan Comaroni adaugă că dacă acolo s-ar fi prăbușit cu adevărat o dronă ar fi produs un impact mult mai mare. Din imaginile publicate până acum nu se poate observa acest lucru, consideră Comaroni.
„O dronă când se prăbușește arde pe o rază de cel puțin 30-40 de metri tot ce înseamnă vegetație. Un reporter a dat imagini de la fața locului. Se vede doar o groapă care are un diametru 60 de cm (…) Eu vă spun clar că acolo nu s-a prăbușit nicio dronă”, completează Bogdan Comaroni.