Mai grav este că se fac liste negre cu jurnaliștii indezirabili, care se abat sau chestionează la modul cel mai serios retorica oficială, cea care pe toată durata pandemiei ne-a îndemnat să ne informăm „numai din surse oficiale”. Mai ales că și presa a devenit un instrument politic la vedere.
Jurnaliștii Robert Turcescu, Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră creează formula uneia dintre cele mai de succes emisiuni din online-ul românesc. Audiența de care se bucură podcastul din fiecare zi de joi arată că există mulți români care simt nevoia să pună sub semnul întrebării discursul oficial.
Turcescu: Sunt un pesimist cu garnitură de conspiraționist
„Teoriile conspiraţioniste” despre tunurile din pandemie s-au dovedit a nu fi chiar teorii, ca dovadă scandalurile Romarm, Unifarm sau confirmarea de la cel mai înalt nivel de cercetare medicală a efectelor adverse ale vaccinului anti-Covid. Dar ne-am obişnuit ca la astfel de afaceri să nu plătească nimeni. a remarcat gazda podcastului HAI România, Robert Turcescu. Acesta a criticat ipocrizia autorităților care, deși „teoriile” s-au confirmat ca fiind realităţi în toată regula, cum s-a întâmplat în cazul efectelor secundare ale vaccinului, au pus batista pe țambal.
„Sunt un pesimist cu garnitură de conspiraționist (…) Rolul jurnalistului e acela de a pune întrebări. Nu o să ne luați niciodată curajul de a pune întrebări”, a declarat jurnalistul EVZ în preambulul podcastului său de miercuri, remarcând manipularea puterii în pandemie. Autoritățile s-au folosit de frica justificată a oamenilor pentru a le alinia la măsuri și restricții de multe ori abuzive, lucru dovedit de numeroasele procese câștigate de cetățeni contra statului.
Comaroni: Presa e cel mai puternic instrument de a controla lumea
Dacă îndrăznești să chestionezi discursul Ucrainei sau pe liderul Zelenski, automat ești catalogat ca fiind putinist, a mai remarcat Robert Turcescu. Acesta a invocat rolul toxic al presei mainstream și felul în care statul încearcă să pună pumnul în gură puținelor canale de presă independente sau alternative care îndrăznesc să critice poziția puterii în toate temele sensibile ale momentului.
„E evident că există o chestiune suprastatală”, a mai remarcat gazda podcastului cu referire la o tendință mondială a presei de a servi intereselor celor care o plătește mai bine. Jurnalistul de investigații Bogdan Comaroni a subliniat că presa mondială a devenit atât de puternică în manipulare fiindcă „se află în conturile unor magnați sau ale marilor corporații. E o luptă inimaginabilă împotriva presei clasice. Presa alternativă le-a diminuat profiturile. Presa e cel mai puternic instrument de a controla lumea (…) Dacă suntem pe listele lor înseamnă că deranjăm”, a argumentat Comaroni.
Hoandră: Îndoiți-vă de tot fiindcă viața e pe cont propriu
În viziunea jurnalistului și scriitorului Octavian Hoandră, a chestiona orice vine din partea statului și a instituțiilor puterii este o datorie, dar și o necesitate în condițiile nu te poți baza pe stat. „Îndoiți-vă de tot fiindcă viața e pe cont propriu”.
O parte din decăderea presei și a relativității puterii sale de a chestiona autoritatea este auto-promovarea agresivă a unor jurnaliști din tânăra generație ca lideri de opinie, în condițiile în care nu sunt calificați pentru asta potrivit normelor recunoscute ale jurnalismului profesionist, a mai arătat Tavi Hoandră.