EXCLUSIV Rockefeller: Numărul mallurilor din Bucureşti este fatal

Stocul de spaţii comerciale din Bucureşti, care înglobează aproape 35% din suprafaţa totală de retail modern la nivel naţional, este fatal, iar băncile care finanţează în continuare malluri nu vor avea rezultatele aşteptate, spune Tim Norman, managerul unui fond de investiţii gestionat de renumitul grup financiar american Rockefeller.

„Cred că am depăşit momentul de criză. Acum ne aflăm la fund, iar faptul că nivelul chiriilor din sectorul de retail începe să crească este un semnal că piaţa începe să îşi revină. În schimb, cred că stocul de spaţii comerciale este fatal. Bucureştenii nu vor mai şti unde să-şi petreacă week-end-ul, pentru că au de ales dintre atâtea malluri. Nu pot să înţeleg acest lucru. Băncile, după ce au fost răscumpărate din banii contribuabililor, intră direct în piaţă pentru a construi acest surplus de malluri. E o nebunie“, a declarat Tim Norman, directorul executiv al Europa Emerging Europe, într-un interviu în exclusivitate pentru Capital.

Pe lângă cele nouă malluri deja funcţionale la nivelul Bucureştiului, mai există în construcţie încă două centre comerciale de talia AFI Palace Cotroceni şi un nou parc de retail. New Europe Property Investments (NEPI) dezvoltă alături de Real4You un mall pe fosta platformă industrială Electroaparataj, de lângă Arena Naţională, iar Sonae Sierra şi Caelum Development sunt aproximativ în aceeaşi fază de construcţii pentru un mall în Titan, care va lua locul fostei baze sportive Spartac. Acestora li se adaugă şi un parc de retail, aflat tot în proprietatea NEPI, care se apropie de finalizare pe o parte din fosta fabrică Vulcan din cartierul Rahova.

Potrivit lui Tim Norman, singurul motiv care îi determină pe aceşti investitori să meargă mai departe cu dezvoltarea este că au terenurile. „Raţionamentul lor este că dacă dezvolt eu primul tu nu îl mai construieşti pe al tău. Ştiu că este un oraş mare, dar nu poţi construi un stoc atât de mare de spaţii comerciale. Trebuie să ai puţin bun simţ“, subliniază reprezentantul local al grupului Rockefeller.

 El nu crede că se va repeta ciclul de falimente în care au intrat o parte din mallurile construite înainte de criză, însă este de părere că nivelul chiriilor va fi puternic diminuat.

„Dacă ne uităm ce se întâmplă în Sofia, care se confruntă cu un surplus de centre comerciale, observăm că încă se mai construiesc malluri, dar sunt nişte proiecte moarte încă dinainte de lansare. Chiar dacă sunt jumătate închiriate, tind să intre pe o pantă descendentă. Acestea vor afecta chiriile în tot oraşul. Băncile care garantează finanţări în schimbul unor chirii de 25 euro/mp/lună nu vor obţine aceşti bani, vor obţine maxim 15 euro/mp/lună“, conchide şeful Europa Emerging Europe.

Europa Capital, care administrează fondul de investiţii Europa Emerging Europe, are în construcţie, în parteneriat cu RPF Development, două ansambluri rezidenţiale în Bucureşti şi, în parteneriat cu Graells & Llonch, un parc industrial la Turda. În următorii doi ani acestea trebuie terminate şi vândute.

Citiţi mai multe despre strategia locală a grupului Rockefeller