Încă dinaintea agresiunii militare în Ucraina, România a fost un spațiu geostrategic important pentru Rusia. Acțiunile de propagandă și de influență s-au intensificat, însă, din 24 februarie. Invitat în emisiunea Contrapunct EVZ, fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu a descris stadiul actual al acțiunilor rusești în România.
România este una dintre țările din estul Europei vizate de Rusia prin diferite acțiuni de propagandă sau influență. Aceste acțiuni s-au amplificat de când armata rusă a invadat Ucraina, în februarie 2022.
România atrage Rusia ca un magnet
Invitat în podcastul Contrapunct EVZ de vineri, europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării în guvernul Năstase, a declarat că România ocupă un rol extrem de important într-o zonă la fel de importantă, motiv pentru care atrage atenția tuturor puterilor.
Vicepreședintele Parlamentului European justifică interesul pentru România în primul rând prin așezarea ei. În ceea ce privește atitudinea Rusiei, Marea Neagră reprezintă pentru Rusia o rampă de lansare către alte zone, la fel cum a fost și în cazul Siriei.
Pașcu: E un efort foarte mare de a ne influența
Considerat unul dintre cei mai buni specialiști în politică externă și geopolitică, profesorul universitar a subliniat, în arena EVZ, că încercările intensive ale Rusiei pentru influență în țara noastră au eșuat. „E un efort foarte mare al rușilor de a influența opinia publică românească. Nu-și pun mintea cu noi pe alte chestiuni, dar pe chestia asta… La români prinde pe emoțional.
Invitatul a punctat că în prezent Rusia nu își permite, având în vedere mobilizarea masivă pentru Ucraina, „să își sporească rezistența. Nu mai are forță militară. Că vor intensifica activitatea în România bun, dar până în momentul de față mare rezultat nu există. Linia adoptată de țară nu e în discuție. E cea pe care o știm și continuă. Lasă-i să fie”, a argumentat Pașcu.
În altă ordine de idei, fostul ministru a observat că din nefericire leadershipul românesc suferă teribil, îndoindu-se că în condițiile unui război ca în Ucraina ar exista un lider care să vină „cu un mesaj mobilizator”. Totuși, Ioan Mircea Pașcu este optimist că românii ar sări să își apere țara, în ciuda opiniei contrare larg răspândite.
Emisiunea integrală: