Românii par să accepte fără proteste facturile mărite, inflaţia şi creşterile de preţuri. Nimeni nu are soluţii, politica românească e proastă, guvernarea e slabă, realitatea cotidiană e cenuşie.
Pare că trăim un episod de depresie naţională. Un sociolog şi doi jurnalişti de cursă lungă au radiografiat societatea românească din mai multe perspective: ce se întâmplă cu elitele intelectuale şi unde ne sunt profesioniştii. Cum arată clasa politică actuală şi care sunt perspectivele electorale în 2024. Ce s-a schimbat fundamental în atitudinea românilor faţă de viaţă, lume şi familie; suntem mai deştepţi, mai proşti sau mai pragmatici faţă de lumea occidentală?
E viața mediocră dintre Netflix și Mega Image, dar e viață
Cauzele acestui marasm generalizat sunt multiple, însă o primă observație acceptată de participanții la dialog a fost aceea că trăim într-o epocă a controlului de către mijloacele de informare, care ne fac docili și cuminți într-o realitate anodină.
„E simplu, periferia mai puțin dezvoltată nu prinde din urmă centrul dezvoltat. Avem și noi aceleași structuri de inegalitate pe care le găsim în interiorul Uniunii Europene. Suntem județul Vaslui al Uniunii Europene. Suntem prinși între Netflix și Mega Image și credem că e viață, deși e o viață mediocră”, atrage atenția sociologul Mirel Palada în podcastul EVZ Play cu Robert Turcescu și Mirel Curea.
Față de media europeană, România se află la o distanță de 20 de ani (o generație) ca dezvoltare, iar dacă ne comparăm cu Polonia, suntem cu ”doar 10 ani în urmă”, a arătat sociologul.
Fără educație România e sortită mediocrității
”Sunt semne din ce în ce mai clare că România este pe cale să intre în capcana venitului mediu (Middle Income Trap), i.e. să-și atingă potențialul de dezvoltare specific țărilor ce pun accentul pe forța de muncă ieftină și pe infuzia de capital și tehnologie străine. Pentru a face saltul la o societate dezvoltată (OECD, knowledge-based economy), e imperios necesară creșterea complexității mediului social, îndeosebi a complexității educaționale a populației. În momentul de față, din păcate, România în loc să crească cadența recuperării decalajului educațional față de restul Europei, dă semne din ce în ce mai clare că pierde această cursă”, mai spune sociologul citat.
Singura soluție este, în opinia specialistului, prioritizarea educației la toate nivelele. ”Vom fi în continuare în urmă fiindcă facem mai puțină școală și mai proastă. Fără o astfel de politică asumată, cu accent pe educație și cercetare/dezvoltare, România e sortită mediocrității”, crede Palada.
Emisiunea integrală poate fi vizionată aici: