În ediţia de joi, 29 iunie, a podcastului realizat de Ionuţ Cristache pe canalul de YouTube „HAI România!”, jurnalistul EVZ şi invitatul său, Dan Dungaciu, expert în spațiul ex-sovietic, au analizat urmările scurtei revolte ale grupării Wagner, dar şi declaraţiile halucinante ale politologul rus Serghei Karaganov, considerat un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.
Într-un editorial scris recent, Karaganov afirma nici mai mult, nici mai puţin, că armele nucleare au venit de la Dumnezeu.
„istoria oficială a creării armelor atomice este cunoscută, dar, din punctul meu de vedere, există încă o super-idee a apariției sale.
Ca și cum Domnul Dumnezeu a văzut că o mare parte a omenirii a înnebunit, după ce a declanșat două războaie mondiale într-o singură generație, și le-a înmânat oamenilor arme nucleare, arme ale apocalipsei, pentru a fi tot timpul în fața oamenilor și pentru a-i speria. Și acum oamenii și-au pierdut frica”, scria Serghei Karaganov în editorialul său.
Ce însemnătate are mesajul lui Serghei Karaganov? Occidentului i se reaminteşte puterea ascunsă a Rusiei
Analizând mesajul politologului rus, Dan Dungaciu explică că acesta trimite de fapt un mesaj Occidentului, reamintind că Rusia poate merge până la capăt în cazul în care se va ajunge la limită.
„Karaganov face parte din acel grup de gândire care a luat rolul de a hiperboliza la nivel de luptă între două lumi. Pe de o parte este adevărat, dar rolul lui este să spună că războiul trebuia să vină mai devreme. Iar bomba atomică este de la Dumnezeu provine de la faptul că bomba atomică a asigurat pacea.
În acest regim de spaimă reciprocă, se poate discuta. Karaganov spune că, în acest moment, o țară ca Rusia este atacată fără nicio teamă. Arma atomică ajută și Occidentul, care va înțelege și se va opri totul. Dacă nu este teamă de arma nucleară, este haos.
Ideile lui Karaganov sunt de genul lui Dostoievski. Karaganov trimite un mesaj pentru anumite cercuri, nu este un consilier al lui Putin, este mult mai sus de zona asta.
Transmite un mesaj „nu uitați că este o armă nucleară”. Reamintește Occidentului că Rusia poate merge până la cap. A înțeles că este un război al civilizațiilor.
Armata și-a pierdut elanul. Retorica regimului Putin este că revoluția a fost cel mai mare rău. Revoluția comunistă trebuie respinsă că a făcut un rău imens Rusiei.
Paradoxul pentru ruși a fost următorul: dacă nu-ți mai place regimul comunist cum mai mobilizezi armata. Gloria armatei ruse este Armata Roșie”, a afirmat Dan Dungaciu.
Care este starea de spirit la nivelul populaţiei ruse?
Expertul a mai vorbit şi despre modul în care populaţia din Rusia se raportează la încercarea eşuată de lovitură de stat a lui Evgheni Prigojin.
Dan Dungaciu explică faptul că publicul este temperat, iar Putin a ieşit oricum repede să liniştească oamenii şi să le dea asigurări că totul este sub control.
„N-am văzut datele încă, Vladimir Putin a ieșit în discursurile sale să asigure populația din Rusia. Pentru ei a vorbit, să liniștească populația. De asta urmează să vedem ce schimbări se vor produce. Lucrurile trebuie făcute cu precauție, dacă intervii brusc, transmiți că lucrurile sunt mai grave decât au fost prezentate.
A fost un mesaj liniştitor pentru populaţie, care se întreba cât de sus poate ajunge această conspirație și cât de implicat este Occidentul. Nu cred că acum este o mare angoasă în Rusia.
În Federația Rusă, banii nu cumpără puterea, este invers, puterea cumpără banii. Publicul a fost temperat, n-am văzut un sondaj, este clar că populația dorește o negociere.
Liniile roșii nu mai există, Nord Stream, barajul dărâmat. Cu cât durează mai mult, evident va fi mai greu să negociezi și să mobilizezi populaţia”, a mai afirmat Dan Dungaciu.