Se pare că au loc negocieri intense între PNL şi PSD în aceste momente şi tot mai multe voci sunt de părere că social-democraţii sunt foarte aproape de a intra la guvernare!
Ciolacu, Rafila, Ciucă sau Bode, numele vehiculate pentru postul de premier
Sursele Capital.ro ne-au indicat formula posibilă a noului Guvern PNL-PSD-UDMR.
Astfel, pentru funcţia de prim-ministru, numele care sunt în cărţi sunt Marcel Ciolacu sau Alexandru Rafila, în cazul în care funcţia va reveni PSD.
Dacă premierul va fi de la PNL, şansele cele mai mari le au Nicolae Ciucă sau Lucian Bode.
Aşa ar urma să arate Guvernul României!
Postul de ministru de Finanţe poate rămâne la Dan Vîlceanu (PNL) sau, dacă PSD va primi funcţia, se pare că va fi numit Liviu Voinea sau Leonardo Badea, ambii viceguvernatori ai Băncii Naţionale în acest moment.
Ministerul de Interne va rămâne condus de Lucian Bode, care ar putea ocupa şi funcţia de vicepremier, în cazul în care premierul va fi de la PSD.
Ministerul de Externe îşi va păstra şi el actualul şef, în persoana lui Bogdan Aurescu.
Ministerul Sănătăţii va fi condus de către Alexandru Rafila (PSD), în cazul în care acesta nu va fi desemnat prim-ministru.
La Ministerul Justiţiei, sunt vehiculate numele lui Cătălin Predoiu sau Daniel Fenechiu, dacă postul va reveni PNL, sau Robert Cazanciuc, pentru PSD.
Ministerul Apărării Naţionale ar putea fi condus, în continuare, de Nicolae Ciucă sau de către social-democraţii Gabriel Leş sau Mihai Fifor.
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ar reveni PNL, ministru urmând să rămână Raluca Turcan.
În funcţia de ministru al Economiei, se pare că cele mai mari şanse le are Gheorghe Şimon (PSD). O altă variantă vehiculată, dar mai puţin probabilă, este cea a lui Mihai Tudose.
Ministerul Energiei ar putea reveni lui Virgil Popescu (PNL) sau Gheorghe Şimon (PSD).
La Ministerul Transporturilor ar putea reveni un social-democrat care a mai deţinut această funcţie: Răzvan Cuc.
Ministerul Investiţiilor Europene va reveni PNL.
Ministerul Agriculturii ar urma să îi revină lui Daniel Constantin din partea PNL.
Ministerul Culturii va fi condus de un liberal: Bogdan Gheorghiu, actualul ministru, sau Gigel Ştirbu.
UDMR ar urma să deţină 4 ministere: Mediu, Dezvoltare, Cercetare şi Tineret.
Potrivit termenilor negociaţi, secretarii de stat din ministere vor fi de la partidele din coaliţie care nu au dat ministrul.