Bătălie mare pentru posturile bine plătite de la Stat. ASF şi ANRE sunt două instituţii unde în luna iunie vor fi instalaţi şefi noi. Conform surselor Capital, la ASF, PNL ar fi bătut bătut palma cu PSD pentru a fi numit şef Nicu Marcu, un fost parlamentar USL-ist. Inițial, în cărți era senatorul Daniel Zamfir, susținut de PSD.
Nu la fel de simplă e situaţia la ANRE, unde, deşi nu se calcă pe bătături cu PNL, PSD încă nu a nominalizat clar cine va fi trimis în Parlament în iunie să fie votat ca vicepreşedinte al autorităţii care reglementeză energia românească.
În aprilie, ar fi expirat mandatele a trei membri din Comitetului de Reglemenatre al ANRE, însă din cauza pandemiei cei trei au rămas pe funcţii până în iunie. Este vorba de Ramiro Angelescu (PSD), Teodor Atanasiu (PNL) şi Henorel Soreaţă, vicepreședinte susţinut de PSD, dar care şi-a dat demisia anul trecut, locul său fiind ocupat de fostul deputat PSD Marian Neacşu.
Cine sunt doritorii
Marian Neacşu, Iulian Iancu, Ramiro Angelescu şi Gheorghe Marin vor să obţină votul de încredere al partidului pentru poziţia a doua din ANRE.
Marian Neacşu nu are nicio legătura cu energia, activitatea sa desfăşurându-se în fostele IAS-uri şi, ulterior, în domeniul morăritului şi panificaţiei. Din 2008 e deputat, iar în 2016 capătă o condamnare definitivă la ÎCCJ, la şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. În fapt, el şi-a angajat nelegal fiica la biroul său parlamentar. Neacşu ar fi dorit în continuare locul călduţ ocupat în prezent la ANRE, dar locul eligibil de deputat promis de conducerea PSD l-a determinat să renunţe la energie pentru vechea dragoste, Parlamentul.
Iulian Iancu, deputat din 2004, deţine funcţia de președinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților.Anterior a fost Secretar de stat în Ministerul Industriei şi Resurselor, în guvernul condus de Adrian Năstase, perioadă în care România pierde sau privatizează păgubos o halcă importantă a energiei autohtone. Iancu se visează vice la ANRE, însă se pare ca partidul condus de Marcel Ciolacu s-a săturat să tot fie blamat pentru legături cu oamenii răsăritului. Mai mult, Iancu este adeptul vechii gândirii de reglementare a tot ce mişcă, când Uniunea Europeană insistă pe liberalizare.
Ramiro Angelescu a făcut parte din conducerea Electrica SA din 2013 până în 2017, când a ajuns la ANRE. Mai întâi director general adjunct, ulterior director coordornare vânzări la compania lider pe piaţa de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, Angelescu participă la listarea duală pe bursele de la Bucureşti şi Londra a Electricii. De asemenea, a condus Consiliile de Administraţie ale Electrica Furnizare şi Electrica Serv. Angelescu reprezintă o soluţie pentru PSD întrucât este deja membru în Comitetul de Reglementare. Lupii tineri social-democraţi vor să-şi păstreze controlul în ANRE. Angelescu este recunoscut ca unul care nu încurcă borcanele, fiind devotat partidului, indiferent de cine a fost condus, lucru pe placul lui Ciolacu..
Gheorghe Marin se instalează în Parlament în 1997, ca deputat, în perioada 2004-2012 fiind consilier parlamentar, iar din 2012 ocupă un fotoliu în Senat. După ce a anchetat ANRE ca senator, doreşte să facă parte din conducerea ANRE. Ceva i-a surâs lui în urma anchetei. Ar vrea el, are şi ceva susţinere din teritoriu, vezi colegul senator de la Argeş Şerban Valeca, însă Ciolacu s-a cam săturat şi de vechii dinozauri şi metehnele lor învechite.
Ce spune legea
Organizarea și funcționarea ANRE este legiferată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 33/2007. Conform OUG, vicepreşedintele “trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniile tehnic, economic sau juridic, cu luarea în considerare la desemnare a titlurilor științifice, să aibă o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și o experiență în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe (…)
Numirea și revocarea membrilor Comitetului de reglementare se fac de către Parlament în ședința comună a celor două Camere (…)Numirea membrilor Comitetului de reglementare al ANRE, cu nominalizarea, funcțiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, a Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale a Senatului și a Comisiei economice, industrii și servicii – Senatului”.
USR bagă băţul prin gard
USR a lansat un concurs de CV-uri pentru a transmite o propunere pentru Comitetul de Reglementare ANRE. “Uniunea Salvați România lansează o invitație deschisă tuturor profesioniștilor pentru a-și trimite candidaturile în vederea alegerii celei mai competente persoane care să fie nominalizată din partea partidului în comitetul de reglementare al Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei”, se arată pe site-ul partidului.
De fapt, USR vrea să strice planurile PSD-PNL şi să conteste procedura de numire, care este de fapt o cutumă parlamentară prin care conducerea ANRE este formată din membri numiţi în funcţie ponderea pe care partidele o au în Parlament.