După ce săptămâna trecută, mai mulți miniștri păreau să fie vizați de remaniere, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că nu va da afară niciun ministru și că va guverna în continuare cu aceeași garnitură de miniștri.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat care l-a intrigat pe jurnalistul Ion Cristoiu.
Într-un fragment al comunicatului, șeful Executivului, Nicolae Ciucă, susține că a evaluat atent activitatea miniștrilor.
„Evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului am făcut-o pe baza a zece criterii obiective raportate la așteptările cetățeanului și societății românești.
Stadiul îndeplinirii Programului de Guvernare, angajamentul în baza căruia am preluat responsabilitatea guvernării, și al Programului Sprijin pentru România, a fost corelat eforturilor de a asigura finanțarea măsurilor luate din surse interne și externe.
Iar în acest sens am monitorizat cu atenție și m-am bucurat să constat ca fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR, ceea ce ne oferă șansa accesării acestui mecanism de finanțare european”, spune premierul în comunicatul de presă, fără a menționa și care sunt aceste zece criterii de evaluarea performanței miniștrilor.
„Nu e o evaluare, nu e nici măcar o apreciere”, a mai spus Ion Cristoiu, care a făcut o analiză pe text întregului comunicat de presă.
„Avem un text. Trei sferturi din acest text bate câmpii, pentru că nu mă interesa. A avut zece criterii, da? Cu care a monitorizat fiecare ministru. Și care e concluzia? Sunt buni sau răi? Nu scrie nicăieri!”, se arată surprins jurnalistul.
„El are o boală, dacă ați observat, are mania comunicatelor. În fiecare zi în lume, există câte o zi – ziua lingurilor de lemn, ziua rațelor care nu măcăne, în fiecare zi de genul ăsta la el este însoțită de un comunicat”, e de părere jurnalistul.
Urmăriți înregistrarea integrală în podcastul EVZ Capital „Cristache & Cristoiu”.