În această ediție a podcastului de pe canalul de Youtube HAI România, jurnaliștii Robert Turcescu și Ion Cristoiu vorbesc despre scandalul dintre candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Aceștia spun, totodată, cum scandalul dintre ea și fiica ei a fost menit să o lanseze în cursa spre Cotroceni.
Elena Lasconi nu se potrivește în USR
La începutul podcastului, Robert Turcescu și Ion Cristoiu au catalogat scandalul dintre Elena Lasconi și fiica sa, Oana, drept „o șmecherie de PR” menită să o lanseze în cursa pentru Cotroceni.
În noiembrie 2023, Oana Lasconi, membră a comunității LGBTQ, s-a arătat scandalizată de faptul că mama ei a votat la referendumul pentru familie. Totodată, Elena Lasconi candidează și la șefia USR.
Întrebat dacă o candidatură a acesteia ar încurca ecuația pentru prezidențiale, Ion Cristoiu a punctat că Elena Lasconi nu se potrivește cu ideologia partidului.
„Nu. În primul rând că ați făcut o greșeală. Ea nu este USR-istă. USR-istă este Clotilde Armand. Știu că în această perioadă i-am nemulțumit pe mulți care mă cunosc… încerc să fiu obiectiv. USR-ul s-a creat și a eșuat tocmai pentru că nu și-a respectat un anumit electorat. Un anumit electorat care seamănă foarte mult cu Clotilde Armand. (…)
Dacă analizăm, așa, din punct de vedere sociologic, eșecul USR a venit în primul rând din combinarea cu PMP și cu Forța Dreptei. USR-ul e un partid de nișă, nu e un partid de mase, care dă curs unui anumit electorat, care are o anumită poziție.
E favorabil LGBTQ, e ateu, vrea spitale și catedrale, este anti-PSD-ist până în măduva oaselor și este partidul colegilor mei de la birou, pe care l-am părăsit ca să ajung în Franța”, spune Cristoiu.
Ulterior, Ion Cristoiu a vorbit despre campania electorală a USR, pe care a descris-o ca fiind „dezastruoasă”. Jurnalistul a punctat că au fost numai poze cu Cătălin Drulă, când, la alegerile locale, ar fi trebuit să fie poze cu Clotilde Armand sau Dominic Fritz.
Acesta este de părere că USR s-a combinat cu PMP și cu Forța Dreptei pentru ca Eugen Tomac să ajungă europarlamentar.
„Cred că îi erau datori lui Băsescu sau lui Coldea, cine știe”, a spus Robert Turcescu.
Ion Cristoiu a punctat că în cadrul acestei campanii, USR nu și-a respectat electoratul.
USR-ul trebuie condus de cineva precum Clotilde Armand, spune Ion Cristoiu
Potrivit lui, în fruntea USR-ului nu poate fi decât cineva precum Clotilde Armand.
„Dar nu vorbește românește, maestre”, a spus Robert Turcescu.
„Nu știu, nesuferit, genul acela, care o ține cu furtul, cu corupția”, a spus Ion Cristoiu.
Acesta a adăugat că s-a uitat în programul Elenei Lasconi și a observat că nu atacă deloc Partidul Național Liberal.
„Ea vorbește de înroșirea României. Păi înseamnă că vrea să facă un partid care să se alieze cu PNL-ul, ea nu atacă”, a indicat maestrul Cristoiu.
Iar potrivit lui Ion Cristoiu, singurul mod prin care un partid poate câștiga alegerile este să atace coaliția PSD-PNL. Întrebat cum își explică faptul că nu candidează Clotilde Armand, jurnalistul a spus că ea a pierdut alegerile locale pentru că a fost conflictuală.
Ediția integrală a podcastului o puteți urmări chiar aici.