Ați putea crede că acțiunea se desfășoară undeva în îndepărtata Coree și că dictatorul Kim Jong-Un are o nouă plăcere sadică, aceea de a teroriza oamenii cu handicap sever. Și totuși se întâmplă în România secolului XXI. Gheorghe Sandu, primarul PSD al comunei Dragodana din județul Dâmbovița duce un război de mai bine de un an cu persoanele vulnerabile din localitatea pe care o conduce. Mai nou, însă și profesorii din zonă au fost luați la țintă de politician.
Deși președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea susține că i-a alocat bugetul solicitat, edilul a decis că oamenii cu handicap sever trebuie aspru sancționați și a făcut ceea ce nimeni nu a îndrăznit vreodată să facă: le-a tăiat pensiile de handicap. De ce? Nimeni nu știe, nimeni nu a înțeles. Doar că localnicii cu probleme medicale severe vizibile, s-au trezit fără banii din care-și plăteau facturile, medicamentele și hrana.
Ministerul Muncii a explicat pentru Capital că acțiunea primarului este ilegală, dar că ei nu pot interveni fiindcă acești bani sunt gestionați de administrațiile locale.
La presiunea Primăriei, care i-a amenințat că vor rămâne și fără cei 500 de lei pe care-i mai primesc de la stat, oamenii au semnat că sunt de acord să treacă în șomaj. Cu excepția lui Costel Cojocăreanu. El a refuzat acest lucru și și-a cerut drepturile.
Șocați de acțiunile primarului, jurnaliștii Antena 3 au mers și ei la fața locului și au făcut un reportaj. Oripilați, aceștia i-au cerut explicații lui Gheorghe Sandu, care, însă a ales să se ascundă. Ulterior acesta a intervenit telefonic și a promis că va rezolva situația.
Bătut de soartă, terorizat de primar
Și nu era suficient că bărbatul era bătut de soartă .Acum și primarul s-a decis să-i facă viața un chin, iar după intervenția mass media, acesta nu mai are liniște în casa lui.
Zi de zi, angajați ai Primăriei se prezintă la poarta lui și insistă să semneze că renunță de bunăvoie la pensia de handicap. Scene cu adevărat horror s-au întâmplat în urmă cu puțin timp.
Cu tunurile la înmormântare
Tatăl lui Costel Cojocăreanu, bolnav de cancer, a murit subit. Primarul a profitat de eveniment și a obligat-o pe mama acestuia să meargă la o evaluare psihiatrică dacă vrea să mai aibă statul de însoțitor al băiatului său, acțiune ilegală pentru că femeia deținea adeverință de la medicul de familie, plus de la un alt medic neuropsihiatru, care arăta că nu este luată în evidență cu boli psihice.
Bătrână, bolnavă și distrusă de durere, femeia, ocupată cu înmormântarea nu s-a putut prezenta la neuropsihiatrul indicat de primar și astfel că aceasta s-a trezit cu un document care arată că este INAPTĂ și că i s-a anulat contractul de însoțitor, pe care teoretic îl avea cu Primăria.
Așadar fără să o vadă la față, un neuropsihiatru, la indicația primarului și a personalului DGASPC a declarat-o pe bătrâna suferindă inaptă, deci având probleme psihice, fără să o vadă vreodată la față. Fapt penal de altfel.
Uluiți de toate aceste mizerii inimaginabile, oamenii sunt deciși să dea în judecată, din nou Primăria (au mai câștigat odată, dar se pare că Justiția nu reprezintă nimic pentru Gheorghe Sandu). De data aceasta celebrul avocat Adrian Cuculis este decis să-i ajute pe oameni să-și recâștige drepturile.
Ce a făcut Rovana Plumb?
Cojocăreanu a apelat și la Avocatul Poporului. Funcționara care s-a ocupat de caz s-a declarat și ea uluită de gestul primarului și de încăpățânarea acestuia de a se lupta cu persoanele cu dizabilități și a trimis către Primărie un punct de vedere, prin care roagă instituția să le acorde oamenilor drepturile care li se cuvin.
Liderul USR, Vlad Voiculescu a promis și el că va interveni, însă acesta nu a făcut nimic, doar a dat o declarație în care a explicat că mizeria PSD începe chiar din cele mai mici localități.
Contactat de Capital, vicepreședintele PSD Dâmbovița, Andrei Plumb a promis și el că-i va prezenta mamei sale situația și că va lua atitudine. O lună mai târziu, Rovana Plumb își dezamăgește alegătorii dâmbovițeni și alege să tacă. Să sperăm că nu va ajunge în Comisia LIBE, cea pentru drepturile omului, căci s-ar putea face de râs în fața colegilor când ar afla că într-un stat membru UE, un primar aflat în subordinea ei a decis să TAIE pensiile persoanelor cu handicap. Așa ceva nu s-a mai văzut nicăieri în lume.
Costel Cojocăreanu spune că mai are o speranță de la Viorica Dăncilă, pe care o vede o persoană mai inimoasă.
Războiul și cu profesorii din localitate
Conform surselor Capital, primarul Gheorghe Sandu a ales să aloce o sumă uriașă din bugetul localității pentru achiziționarea unor steaguri și a unor flori care s-au ofilit într-o oră, așadar este greu de crezut că nu sunt bani pentru oamenii cu handicap și profesori.
Da, se întâmplă în România, la mai puțin de 100 de km de București, în comuna Dragodana din județul Dâmbovița, unde primar încă este Gheorghe Sandu, garantat PSD.