Felix Pătrășcanu, fondator și managing partner FAN Courier, cel mai mare jucător din piaţa estimată la 500 milioane euro, a declarat pentru Capital că face continuu angajări şi numai în Bucureşti are nevoie să angajeze cel puţin 100 de persoane.
„Să găsim oameni este cea mai mare provocare. La noi, un şofer poate atinge venituri de 4.000-5.000 lei net pe lună, cu bonusuri, trecând nişte trepte. E o meserie destul de dură, se circulă foarte mult noaptea, cu infrastructura pe care o avem în România. Noi chiar am făcut un studiu şi am încercat să vedem ce-i motivează pe aceşti oameni şi ce îşi doresc. Salariul şi venitul au ieşit pe locul trei! Ei îşi doresc în primul rând un loc de muncă prietenos, cu şefi ‘smart’, iar programul să fie fix, să nu stea peste program”, a declarat pentru Capital Felix Pătrășcanu.
El spune că FAN Courier are un deficit de 100 de oameni doar în Bucureşti, şi nu numai pe partea de curierat.
Afacerea numără circa 6.000 de angajaţi, din care jumătate în Bucureşti. Până la finalul anului, compania va ajunge la peste 6.200 de angajați în întreaga rețea.
„La nivel naţional, vom continua să angajăm, suntem într-o continuă recrutare. Recrutăm zi de zi”, a subliniat omul de afaceri.
În plus, acesta se teme că şoferii vor continua să se angajeze în afara ţării pe salarii mai bune.
„De exemplu, un şofer român care pleacă în Marea Britanie este angajat imediat, nu trec două zile. Ce se va întâmpla după Brexit, încă nu ştim. De asemenea, Germania a anunţat că are un deficit de forţă de muncă de un milion de persoane”, precizat el.
Felix Pătrășcanu a vorbit totodată şi problemele care apar la livrarea pachetelor de Black Friday sau de sărbători.
„Ne-am descurcat destul de bine de Black Friday, chiar dacă nu am avut în toată ţara toate posturile ocupate, dar greul, observ eu, că de-abia acum vine. Pentru că vine Moş Nicolae, vine Crăciunul, oamenii cumpără, avem o mulţime de comenzi, este record. Sunt multe expediţii de făcut. Sper să ne ajute şi vremea”, a subliniat el.
Compania estimează că piața de curierat a atins pragul de 500 milioane euro.
„Apreciem că piața de curierat își menține tendințele de creștere iar e-commerce-ul rămâne, și pe mai departe, principalul motor al industriei noastre”, a mai afirmat el.
De asemenea, pentru anul viitor societatea pregăteşte investiţii de 10-15 milioane de euro, în funcţie de oportunităţile care apar în piaţă, din care 5-6 milioane euro în flota auto, iar restul în tehnologie, soft şi în angajaţi.
”2018 este anul cu cele mai mari investiții din istoria companiei: peste 27,5 de milioane de euro, cu peste 50% peste ceea ce anticipam la finalul anului trecut. Am finalizat cea mai mare investiție într-un depozit – cel de-al doilea de la Ștefănești și una dintre cele mai mari în tehnologie, banda de sortare din noul HUB”, a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.
În cei 20 de ani de la înființare, fondatorii FAN Courier au aprobat investiții de peste 135 milioane de euro.
”În 2007, din cauza unor investiții pe care le-am amânat și pe fondul unei creșteri fără precedent a volumului de expediții, la acel moment, am intrat în blocaj. Am fost nevoiți, atunci, să plătim despăgubiri clienților până în vara anului următor”, afirmă Neculai Mihai, fondator al companiei.
Pentru 2019, FAN Courier își menține previziunile de creștere, la acest moment estimările fiind de plus 15% peste afacerile din acest an, care se vor cifra la aproximativ 145 de milioane de euro.
FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu. Compania deservește cei peste 50.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, şi are o flotă auto de peste 3.900 de autovehicule.
FAN Courier este unul dintre marii contributori la bugetul de stat, cu peste 164 de milioane de euro, taxe cumulate începând din 2001.
În ultimii opt ani, curierii FAN au parcurs o distanță aproape egală cu drumul Pământ – Marte, cu peste 232 de milioane de km de drum efectuați, arată datele companiei.