EXCLUSIV. Secretele din spatele lui Mugur Isărescu şi IEM. Una dintre „victimele” actualului guvernator BNR dezvăluie totul

Sursă: captură YouTube

Astăzi, 8 iulie 2022, Irina Dumitriu a dezvăluit secretele Institutului de Economie Mondială (IEM), instituție de acoperire a Securității, Direcția de Informații Extern din perioada regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Aceasta a făcut declaranții șocante în timpul emisiunii „Evenimentul Istoric” de pe canalul de youtube EVZ Capital.

Mugur Isărescu, acuzat că a fost informator al fostei Securități

Dosarul „Manole” a reprezentat încercarea CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) de a-l declara pe guvernatorul BNR (Banca Națională a României), Mugur Isărescu, informator al fostei Securități. Încercare stopată în instanța judecătorească a fost demontată într-unul din numerele revistei Evenimentul Istoric. Ceea ce este interesant este că invitata lui Dan Andronic, directorul revistei Evenimentul Istoric, este una din „victimele” lui Mugur Isărescu.

Irina Dumitriu, care apare într-una din notele informative semnate Manole în sesizarea CNSAS, a acceptat să vorbească deschis despre acest lucru. Cercetătoare la Institutul de Economie Mondială (IEM), alături de Mugur Isărescu, Irina Dumitriu era una din vocile care contestau regimul comunist și măsurile aberante ale lui Nicolae Ceaușescu. Institutul de Economie Mondială (IEM) a fost, în perioada comunistă, un loc în care s-au format Mugur Isărescu, Victor Babiuc, Eugen Dijmărescu, Napoleon Pop, Ioan Mircea Pașcu, sub conducerea academicianului Costin Murgescu.

Nume care au devenit celebre după Revoluția din 1989, fiind cooptați în prima linie a Guvernului Iliescu-Roman. Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că înainte de Revoluția din 1989, Institutul de Economie Mondială (IEM) era o instituție de acoperire a Securității, Direcția de Informații Externe. S-a povestit foarte puțin despre oamenii care au lucrat în acest institut, însă astăzi, 8 iulie 2022, pe canalul de YouTube al EVZ Capital, Dan Andronic a încercat să afle de la invitata sa dedesubturile IEM și secretele care îi marcau existența.

Irina Dumitriu a fost ucenicul lui Mugur Isărescu

Întrucât nu există nicio devoalare despre Institutul de Economie Mondială (IEM), Dan Andronic a întrebat-o direct pe invitata sa, Irina Dumitriu, cum a reușit să lucreze în cadrul IEM întrucât se spune că aceasta ar fi ajuns acolo pe „mâna academicianului Murgescu”.

La această întrebare, Irina Dumitriu a răspuns: „Dacă nu ajungeam direct pe mâna a academicianului Costin Murgescu probabil că nu aș fi fost acceptată (n.r. la IEM) pentru că, în general, la angajare, toți trebuiau să treacă pe la tovarășul director adjunct Vasile, care era cel care îți analiza dosarul, dacă e corespunzător sau nu unui asemenea institut cu renume, cu relații cu străinii, cu deplăsări, eventual, în străinătate.”

„Eu în anul 2009, am depus cerere la CNSAS pentru dosarul meu și al tatălui meu, care era deja decedat. Dar eu, în condițiile în care în 1985 am optat să divorțez formal ca soțul meu să își depună singur cerere de emigrare în SUA, după care au urmat cinci ani în care o securistă oficială i-a spus profesorului Murgescu că nu e de acord ca eu să plec la Moscova, la institutul de acolo, pentru că eu continui să conviețuiesc cu fostul soț care are acte depuse de emigrare în SUA.

Deci eu nu pot să cred că eu n-am avut dosar de urmărire, deși mi s-a dat răspuns că nu s-a găsit (n.r. dosar de urmărire pe numele meu)”, a mărturisit Irina Dumitriu.

Întrebată de către Dan Andronic dacă a fost prietenă cu Mugur Isărescu, Irina Dumitriu a spus: „Eram colegi (n.r. la IEM), eram ucenicul lui. Să știți că, în general, eram un colectiv extrem de unit. Știam foarte bine că printre noi sunt informatori, dar mi-am asumat tot timpul. Eu spuneam bancuri comuniste.”