„Eu sunt la minister la orele 6, 6 și 10 minute. De acasă plec cu geanta și cu o sacoșă de mâncare. Îmi pune în fiecare zi mâncarea care știe că-mi face bine. Cum ar fi, spre exemplu, acum am luat câteva linguri, că n-am terminat, dintr-o supă de pasăre și o tocăniță. În fiecare zi, soția îmi pregătește pachetul, mi-l pune în frigider de cu seară, dimineață la ora 5, mă pregătesc, mă bărbieresc, am hainele stabilite de soție, călcate, aranjate … după ce m-am îmbrăcat, am luat sufertașul cu mâncare, am luat geanta la umăr, m-am dus în mașină și intru direct în birou. Eu nu intru prin ușa din față niciodată. Eu intru prin ușa din spate. Este ușa prin care se intră la lucru. Voi ieși prin față când voi termina mandatul de ministru, să ies onorabil prin ușa din față.”, și-a exprimat dorința ministrul Agriculturii.
„Niciodată n-am plecat pe lumină”
„Intru în birou și mă duc direct la mapele de serviciu. Dacă te uiți din față, nu mă vezi, pentru că sunt ascuns după ele. Timp de două ore, la cap limpede, îmi fac corespondența. Nu mă deranjează nimeni, nu primesc pe nimeni decât în situații deosebite. La orele 8 fix. Dar fix! În sala de ședințe cu toți secretarii de stat și cu toate persoanele care au funcție de conducere până la nivel de director intră în ședință cu mine. La orele 8 și jumătate termin această ședință, dar îmi rog colegii să mă atenționeze când ajunge la 8 și 28 de minute, ca la orele 8 jumate să închei. Eu le spun ce am făcut. Eu le spun care sunt observațiile din teren. Eu le spun care sunt sarcinile momentului ca priorități. Zi de zi, tot programul este ocupat, până seara târziu. Ce înseamnă târziu? Niciodată n-am plecat pe lumină. A doua zi dimineață, indiferent la ce oră mă culc, o iau de la capăt.”, a declarat Petre Daea.
Obiectele fără de care nu pleacă în deplasări
„Cizme, salopetă, foarfeca de vie și o lopată. Foarfeca de vie, pentru că mă întâlnesc acolo cu ramuri de pom moarte, eu vreau să-l văd, mai are sevă în el sau nu mai are, mă întâlnesc cu coarda de viță de vie. Nu acum, pentru că acum vezi pe vegetație, dar îți trebuie în timpul iernii. Îți trebuie în timpul primăverii.”, explică ministrul Agriculturii.
Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de YouTube „EVZ Capital”.