Dragoș Doroș a fost numit șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit unei decizii a prim-ministrului Dacian Cioloș, publicate, la 4 martie 2016, în Monitorul Oficial. Conform deciziei, Dragoș Doroș a fost numit președinte, cu rang de secretar de stat, al ANAF.
Acesta declara într-un interviu pentru Capital că "de anul acesta sunt peste 7 milioane de documente care vor putea fi emise şi depuse online de către contribuabili. Vorbim aici de adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală şi aşa mai departe. De asemenea, până la finalul anului, vom lansa o aplicaţie a ANAF cu informaţii şi notificări care să vină în ajutorul contribuabililor. Toată marfa confiscată de ANAF se va putea cumpăra, în circa două luni, online, transportul fiind asigurat contracost. Va fi un magazin virtual al Fiscului la care vor avea acces toţi cei interesaţi. Într-o lună, toate persoanele fizice, dar şi cele juridice, îşi vor putea plăti taxele impozitele şi online, prin ghişeul.ro".
CITEŞTE ŞI INTERVIU cu Dragoș Doroș, președintele ANAF: Evaziunea fiscală nu mai e prioritatea ANAF
Cine e Dragoş Doroş
Dragoș Doroș a absolvit, în 1996, Facultatea de Comerț și Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice. În 2008, a obținut o certificare în Consultanță fiscală, la Camera Consultanților Fiscali din România. În perioada 2008-2010, a urmat diverse studii și stagii de pregătire în România, Austria și Franța, în domeniul aplicării Convențiilor de evitare a dublei impuneri, a metodologiilor de control în privința prețurilor de transfer, îmbunătățirii capacității administrative a sistemelor fiscale, etc. În perioada 2009-2010, a urmat un curs postuniversitar la Academia de Studii Economice, obținând diploma în Managementul instituțiilor publice, comunicare, dezvoltare regională, resurse umane.
În perioada 2000-2004, a fost manager al departamentului de consultanță fiscală la Ernst&Young Romania, iar din 2004 până în 2008, a ocupat funcția de Senior Manager la departamentul de consultanță fiscală din cadrul casei de avocatură Boștină & Asociații.
A fost director general al Direcției Generale Legislație Impozite Directe, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (2008-2010), partener în cadrul firmei de avocatură Nestor&Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen, la departamentul de consultanță fiscală (2010-2012) și secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (apr.—mai 2012).
În 2013, Dragoș Doroș a fost numit director al diviziei de asistență fiscală din cadrul firmei KPMG, funcție pe care a deținut-o până la numirea ca președinte al ANAF.