În trimestrul al doilea al acestui an s-a constatat o majorare a preţului de 1,4% faţă de primul trimestru din 2018, conform indicelui imobiliare.ro, care măsoară preţul cerut de proprietarii de apartamente vechi şi noi la nivel naţional.
În acest context, statul român, care a decis să vândă cele aproximativ 34.000 de locuinţe date în chirie tinerilor, scade preţurile an de an.
Locuinţele dezvoltate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în cadrul programului pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriaşi, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către primării, prin contractarea de credite ipotecare, prin programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Valoarea de înlocuire, care se utilizează în prezent la calcularea de către primării a preţului de vânzare al locuinţelor, a fost stabilită de ministrul dezvoltării la 1.578,57 lei/mp, inclusiv TVA. Preţul este cu 1,35% mai mic decât cel valabil în 2017 şi cu 10,2% sub preţul stabilit de minister pentru anul 2016.
CITITI SI Statul îşi vinde locuinţele sociale, deşi nu are unde caza nevoiaşii
Cine cumpără
ANL a ajuns la un număr de circa 4.000 de apartamente vândute chiriaşilor în ultimii nouă ani, din totalul de circa 34.000 unităţi construite prin programul destinat tinerilor sub 35 de ani. În evidenţele ANL mai figurează acum circa 30.000 de unităţi închiriate prin acest program.
Alarmant este faptul că peste 65% dintre locuinţele vândute au fost cumpărate de foşti chiriaşi cu banii jos sau cu rate la primărie, după plata unui avans de 15%. Altfel spus, puţin mai mult de un sfert dintre chiriaşii deveniţi poprietari au apelat la credite, iar peste 300 dintre ei nu au indicat sursa de finanţare, potrivit datelor colectate de ANL de la primării.
Trebuie precizat că un apartament ANL costă, în medie, 18.500 de euro, iar chiriaşii acestora ar trebui să aibă venituri sub medie, în contextul în care scopul programului este acela de a sprijini tinerii aflaţi la început de carieră. Capacitatea de economisire a acestor chiriaşi este cel puţin uimitoare, dacă ne raportăm la statistici care arată că românii reuşesc să pună deoparte mai puţin de 50 de euro pe lună. În acest ritm, în cei nouă ani, un chiriaş ANL ar fi putut economisi aproximativ 5.400 de euro, suficient doar pentru avansul la un credit ipotecar, nicidecum pentru plata integrală a locuinţei.
Mai grav este că ANL nu construieşte la fel de repede pe cât vinde. Capacitatea statului de a asigura noi locuinţe sociale pare a fi limitată la circa 500 de unităţi pe an, în schimb vinde din fondul existent într-un ritm mult mai mare, de peste 800 de locuinţe pe an. În acest moment, ANL are în execuţie 933 de locuinţe pentru tineri la nivel naţional.