“Mă bucur că am reușit să ajung. Nu știu ce s-a întâmplat la Ministerul Apărării Naționale, dar este foarte greu de ieșit de acolo și de găsit timp. Timpul este greu de drămuit, dar vă mulțumesc pentru invitație”, a spus Leș în debutul alocuțiunii sale cu bătaie directă către Mihai Fifor, cel care a condus ministerul în ultimul an. Și nu s-a oprit aici.

Noul ministru a continuat: „Din punct de vedere politic, nevoile armatei sunt acoperite corect în momentul în care cei 2 la sută din PIB îi vom cheltui aici, în țară. E foarte simplu să vin și să cumpăr de acei bani armament din afară, dar bine este să cumpărăm din țară pentru a ajuta economia pe orizontală”. Amintim faptul că în ultima perioadă s-a speculat faptul că schimbarea lui Fifor a venit pe fondul refuzului acestuia de a cumpăra fregate de la compania olandeză Damen, care din vara acestui an deține șantierul naval Mangalia într-un parteneriat cu Ministerul Economiei. Practic Leș a lăsat astăzi de înțeles că are de gând să schimbe de temelii viziunea de cumpărături de armament a predecesorului său. Amintim faptul că în anul 2017, cei 2% din PIB au însemnat aproximativ 16,7 miliarde lei, echivalentul a 3.6 miliarde de euro.

De asemenea, noul ministru al Apărării a spus că industria românească de apărare se poate relansa prin retehnologizarea fabricilor existente, cu un management profesionist. El a subliniat că, după o perioadă destul de lungă de subfinanţări, este timpul ca armata să fie înzestrată cu tot ce are nevoie.

„Îmi doresc să înzestrăm armata cu tot ceea ce e nevoie. A fost subfinanţată o perioadă extrem de lungă, iar acum avem o asumare guvernamentală şi parlamentară pentru cei 2%, ceea ce este o veste foarte bună. Nevoia este extrem de mare. Industria românească de apărare, atât în zona privată, cât şi cea de stat, nu au fost pregătită să deservească nevoile extrem de mari şi dificile ale Ministerului Apărării Naţionale. Îmi doresc ca astfel de facilităţi să se deschidă cât mai multe”, a spus ministrul, referitor la unitatea nouă de la Măgurele.

Potrivit sursei citate, industria românească de profil va putea şi exporta produsele fabricate în ţară.

 

În ceea ce priveşte intenţia României de a cumpăra un satelit de telecomunitaţii, Leş a arătat că există o discuţie pe acest subiect, iar o astfel de achiziţie ar reduce cu mult costurile ministerului.

„Am avut o discuţie, trebuie să vedem ce beneficii vom avea ca furnizor de servicii satelitare şi, bineînţeles, pe zona militară, este ceva extraordinar. Este un proiect îndrăzneţ şi interesant, pentru că, în acest moment, se plătesc câteva milioane de euro pe an pentru astfel de servicii satelitare de care ministerul are nevoie, astfel că ar fi mult reduse costurile”, a susţinut oficialul.

Elbit Systems, companie care derulează proiecte în domeniul apărării, securităţii şi în domeniul civil, a inaugurat marţi o nouă unitate de producţie şi integrare de sisteme terestre de apărare în oraşul Măgurele, unde vor lucra între 100 şi 150 de noi angajaţi.