„Nu este posibil ca după şase luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic. Situaţia în care suntem acum este rezultatul lipsei de viziune, al lipsei de acţiune asupra acestui spital”, spunea, ieri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Lipsa de viziune de care vorbește este, de fapt, un incredibil de prost management. Potrivit surselor Capital, în ultimii 10 ani, direcțiunea Spitalului n-a fost în stare nici măcar să cheltuie bugetul alocat pentru investiții, nicidecum să ceară mai mulți bani pentru modernizare.

 

Spre exemplu, anul trecut, aveau un buget alocat pentru investiții de 10 milioane de lei. Dar din el au cheltuit doar puțin peste 4,4 milioane, adică în jur de 44%. Nici măcar jumătate din bani. Iar ca să vă faceți o idee de cât de prost au știut să dezvolte activitatea unității sanitare unde lucrau, vă spunem și că aceste 4,4 milioane de lei sunt cea mai mare sumă cheltuită de șefii Spitalului de Arși pe investiții din ultimii 10 ani!

În 2011, au făcut „investiții” de doar 530.000 de lei, iar în 2009, de doar 190.000 de lei! În anul 2014 au cheltuit din sumele alocate pentru investiţii doar 685 de mii de lei, dintr-un buget de câteva milioane de lei.

În anul 2010 au cheltuit aproape 2,6 milioane de lei din sumele alocate pentru investiţii. În 2007 şi 2008 au cheltuit puţoin peste 900 de mii de lei pentru investiţii.