Valoarea de piaţă a tuturor companiilor listate la bursă era miercuri seara de 145,89 miliarde lei (adică 31,33 miliarde euro).

Capitalizarea acestora era marţi seara de 160,78 miliarde lei (34,6 miliarde euro).

Astfel, potrivit calculelor Capital, valoarea companiilor private şi de stat listate la bursă a scăzut cu 14,89 miliarde lei (3,26 miliarde euro).

Este a doua cea mai agresivă scădere din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pe indicele BET, de 11,21%, la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare. Un recul mai mare a fost în 7 ianuarie 2009, de 12,29%.

„Au fost cele mai mari scăderi din ultimii zece ani, nu am mai avut din februarie 2009. Investitorii vor avea o reticenţă în a face investiţii, de aici înainte. Sunt scăderi fabuloase. Acţiunile Băncii Transilvania au scăzut cu aproape 20%, BRD -16%, OMV Petrom, peste -12%, Romgaz -9%. Scăderile sunt de o amplitudine nevăzută în ultimii zece ani, de la criză încoace”, a declarat pentru Capital Simion Tihon, broker Prime Transaction.

Astfel, cea mai mare bancă din ţară, Banca Transilvania, a pierdut o cincime din valoarea activelor.

„După o astfel de zi, probabil mai este nevoie de timp ca situaţia să îşi revină. Estimez că ar putea dura chiar şi câteva săptămâni ca lucrurile să se clarifice”, a declarat miercuri pentru Capital Ovidiu Dumitrescu, director general la Tradeville, cel mai mare broker online din România.

După anunţul de marţi seara al ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, investitorii care s-au speriat au început să vândă acţiuni ale diverselor companii listate la bursă, iar preţurile s-au dus în jos. Iar alţii care au văzut oportunităţi au cumpărat, astfel că bursa poate fi caracterizată miercuri prin tranzacţiile mari ce au avut loc.

Indicele principal al bursei, BET, când piaţa atingea minimul zilei, ajunsese la -12,35%.

 

Într-o zi obişnuită, valoarea medie a tranzacţiilor, rulajul, era de 11 milioane euro. Azi, s-au tranzacţionat acţiuni de aproape 72 milioane euro, cât în şapte zile.

„Preţurile sunt din ce în ce mai jos. Băncile şi companiile din energie (din sectorul electricităţii, al petrolului şi cele de gaze naturale, n.r.) sunt cele mai afectate. Anunţul de aseară i-a lovit şi pe cei din telecom. Măsurile anunţate lovesc fix în cele mai profitabile companii din România. Investitorii au pierdut azi ce au câştigat într-un an”, au declarat miercuri pentru Capital surse oficiale din piaţa de capital.

Marţi seara, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că participanţii la fondurile de pensii administrate privat din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare, iar comisionul de retragere înainte de termen este de 2% din valoarea activelor cuvenite.

În plus, Teodorovici a anunţat că, începând de la 1 ianuarie 2019, va fi impusă o plafonare a preţului la gazele naturale la 68 lei/MWh, o măsură necesară pentru că, spune el, producătorii vând gazele naturale extrase la un preţ de trei ori mai mare decât preţul de producţie. Măsura se va aplica până în 28 februarie 2022.