După cum se știe, Rusia este una dintre țările, puține la număr, care deține arma nucleară. Chestionat de moderatorii Dan Andronic și Mirel Curea dacă avem motive justificate să ne temem că țarul de la Kremlin ar putea recurge la declanșarea unui război nuclear, jurnalistul Ion Cristoiu a dorit să nuanțeze un subiect complex.
„Invazia rușilor anulează memorandumul de la Budapesta”
Astfel, consideră invitatul în studioul EVZ, amenințarea voalată a lui Vladimir Putin că ar putea recurge la arma nucleară are un obiectiv strategic, în primul rând. Potrivit lui Cristoiu, președintele rus susține că ucrainenii la rândul lor dețin arsenal nuclear, ceea ce îi oferă o justificare pentru invazia țării vecine. „Rușii motivează că ucrainenii au lucrat la arma nucleară, zic ei”. Principala consecință
Jurnalistul Dan Andronic a atras atenția că invazia rușilor în Ucraina anulează practic Memorandumul de la Budapesta. Memorandumul se referă la dezarmarea nucleară a Ucrainei și prevede garanții de securitate a independenței sale. Prin acest tratat, Ucraina a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său care au fost transferate către Federația Rusă.
„Pandemia ne-a convins că totul e posibil. O altă consecință neliniștitoare e că în cazul Rusiei, nimeni nu-și imagina că vine o țară și o atacă pe alta fără justificare. Germania se înarmează. Războiul era până acum departe, în Siria, în Afganistan. Totuși Ucraina nu e Afganistan”, a completat invitatul său.
Cristoiu: Va începe o cursă a înarmării nucleare
„Nu suntem în pragul unui război nuclear, dar cine are o armă nucleară nu va mai renunța la ea. Va începe o cursă a înarmării nucleare”, a comentat sâmbătă seară faimosul gazetar, la Aleph News. În aceeași intervenție, Ion Cristoiu a remarcat decizia fără precedent a Germaniei de a se înarma pentru prima dată după încheierea celui de-al doilea Război Mondial. Potrivit jurnalistului, această acțiune semnifică un semnal și pentru celelalte țări care nu credeau că mai e posibilă izbucnirea unui război în secolul 21.
„Viața începând din 24 februarie este altfel, nu va mai la fel. Se pierde încrederea. Perioada aia, în care credeam că nu va fi posibil… a devenit posibil”, a conchis publicistul.
Emisiunea de colecție cu Ion Cristoiu poate fi vizionată aici: