Surpriză în piața asigurărilor. Cel mai mare broker cu capital românesc a depus cerere de adeziune la uniunea de unde a plecat în condiții nu foarte plăcute preluând și mai multe nume importante din organizație. Astăzi, brokerul cheamă la solidaritate și cooperare în discuțiile cu autoritățile, având în vedere perioada dificilă prin care trece piața, din perspectiva legislației.
Safety Broker, cel mai mare broker de asigurare cu capital românesc, a depus cerere de adeziune la Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță din România(UNSICAR). O știre care ar fi părut incredibilă în urmă cu un an și jumătate-doi, adică în preajma plecării Safety Broker din aceeași uniune.
Brokerul a fost principalul coagulant, în jurul căruia a luat naștere Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), organizație formată tocmai din cei care nu se mai simțeau reprezentați de UNSICAR-ul condus, de 18 ani, de Bogdan Andriescu. Schimbarea lui Andriescu de la șefia Uniunii și venirea lui Dorel Duță a fost și primul pas spre reconcilierea dintre brokerii fugari din UNSICAR( nume importante, de top 20, cum ar fi Safety Broker, Millennium Broker sau Globasig) și Uniune.
Astăzi, șeful Safety, Viorel Vasile(foto), vorbește deja despre nevoia de cooperare între brokeri, în contextul relației cu autoritățile.
” Așa cum am declarat și în 2018, aceste două asociații trebuie să lupte împreună pentru interesul consumatorilor români de asigurări. În prezent e nevoie mai mult ca oricând de unitate și cooperare pe piața de brokeraj, în contextul multilplelor shimbări legislative. Normele IDD și GDPR impun o serie de investiții majore și readaptarea modelului de business, iar accentul trebuie pus pe pregătirea profesională a personalului implicat în distribuția de asigurări. Piața de brokeraj are nevoie de o reprezentare puternică, unitară, în fața autorităților, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care cele două entități, UNSICAR și PRBAR, trebuie să colaboreze și să funcționeze complementar. Sunt brokeri care sunt membri PRBAR, alții sunt membri UNSICAR și mai există o categorie, de aproximativ 200 de brokeri, care nu sunt membri afiliați niciunei asociații profesionale, aceștia din urmă putând opta pentru oricare dintre cele două asociații. Sunt convins că de acum înainte putem privi către o cooperare și comunicare în cel mai productiv mod.”, spune Viorel Vasile, CEO al Safety.
În decembrie 2016, a fost fondat PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, prima organizație patronală din domeniu. Printre membrii fondatori se numără brokeri de asigurare cu experiență, ce cumulează o cotă de aproape 25% din industria românească de intermediere.
Lista membrilor include următoarele companii:
- SAFETY Broker de Asigurare;
- RENOMIA – SRBA Insurance Broker;
- ASIGEST Broker de Asigurare;
- MILLENIUM Insurance Broker;
- CAMPION Broker de Asigurare;
- PSG Insurance Broker;
- PROFESSIONAL Broker de Asigurare;
- GLOBASIG Broker de Asigurare-Reasigurare;
- INTERBUG Broker de Asigurare;
- D&CĂ Insurance.
Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări s-a înființat în anul 2000, că organizație profesională a intermediarilor în asigurări. UNSICAR reprezintă interesele brokerilor de asigurări și clienților acestora. UNSICAR are 77 de membri și adună peste peste 60% din volumul de prime intermediate de întreagă piață de brokeraj de asigurare. Membrii UNSICAR sunt companii de brokeraj de asigurare, de regularizare de daune, furnizori de pregătire profesională – a căror cota de piață cumulată depășește 60% din piață de brokeraj de asigurare.