Alin Andronic a fost foarte dezamăgit de modul în care au gestionat cei de la Kanal D situația, care nu au admis niciodată public că au greșit. Chiar dacă la Exatlon 3, au schimbat regulile, ei nu au reperat niciodată nedreptatea comisă concurentului care pentru public a fost marele învingător.

Astăzi Alin Andronic își continuă viața ca și înainte de show-ul de la Kanal D. El s-a întors în Germania, unde locuiește de ani buni și face foarte mult sport. Are în continuare mulți fani și promovează frecvent un stil de viață sănătos.

Recent a fost și în țară, într-un mini turneu, dar nu a reușit să ajungă peste tot, unde și-a propus. „Din păcate nu am reușit să-mi țin toate promisiunile și sunt foarte supărat pentru asta”, a spus Alin Andronic pentru Capital, care a fost curtat și de nemți să concureze la show-ul Supraviețuitorul, dar s-a gândit că nu este momentul acum.

Astăzi, Războinicul a luat parte la primul curs de paragliding și dacă-i o să-i placă în continuare, se gândește chiar să-și ia licența în acest domeniu și să-i însoțească la rândul lui și pe alții în acestă aventură extremă.