O nouă ediţie a podcastului realizat de jurnalistul Robert Turcescu pe canalul de YouTube „HAI România!”. Gazda emisiunii şi invitaţii săi, Octavian Hoandră şi Bogdan Comaroni, au dezbătut subiectul suveranităţii României. Iată ce spune Tavi Hoandră despre schimbările radicale pregătite pentru Constituţia României.
Tavi Hoandră, premoniții sumbre pentru viitor
Robert Turcescu, Tavi Hoandră și Bogdan Comaroni au discutat joi, 23 noiembrie 2023, despre suveranitatea României. Un subiect sensibil în prezent, în contextul în care Parlamentul European va declanşa modificărea tratatelor UE pentru eliminarea votului în unanimitate în Consiliul UE.
Progresiștii aplaudă, dar suveraniștii denunță o încercare de încălcare a suveranității statelor din UE.
„Printre alte modificări dorite de neomarxiști la Tratate este și înlocuirea sintagmei egalitate între femei și bărbați cu egalitate de gen. ”Bărbat și femeie” sunt două realități distincte, ce pot fi clar identificate. ”Genul”, în schimb, este un construct social relativ, schimbător.
E absurd să pretinzi că vrei egalitate între două chestiuni relative, ce se pot schimba mereu”, a spus europarlamentarului român Cristian Terheș.
Pe Tavi Hoandră, de exemplu, îl deranjează anularea Constituției României, legea fundamentală a țării noastre, agresivitatea Uniunii Europene (UE) și extrema-dreaptă din statele membre, în contextul în care, de ani de zile, doar dreapta a condus blocul comunitar, stânga nu. Din punctul lui de vedere, este nevoie de multă atenție.
„Pe mine mă deranjează că se anulează Constituția României, care, totuși, este actul nostru fundamental al țării, cu o lejeritate înspăimântătoare. Ceea ce se întâmplă, acum, cu extrema-dreaptă este răspunsul la agresivitatea acestei Uniuni Europene care vrea totul. Ideea este că, țările mari, care au avut la un moment dat sclavi, au fost cuceritori, nu și-au pierdut acest apanaj al colonistului și al stăpânului de sclavi.
Toate marile țări își practică mai rafinat, acum, metodele de a extrage resursele din țările care le au. Ori, veto-ul ăsta le punea niște probleme. Faptul că ei se comportă și acum ca stăpânii de sclavi a adus extrema-dreaptă în primul plan.
Ceea ce, vedem cu toții, Europa este foarte mulțumită și trece la extrema-dreaptă. Din cauza modului agresiv de a conduce economiile, acolo se vede foarte clar cum își bagă ghiara peste tot și unii se opun, cum sunt polonezii, cum sunt ungurii.
Eu cred că cel mai bine este să fim atenți pentru că nu dreapta s-a născut din agresivitatea acestei Uniuni (Europene), condusă de ani buni de PPE. Ăștia sunt de o agresivitate infernală. Stânga n-au condus de mult Uniunea Europeană”, a declarat, joi, Tavi Hoandră în cadrul podcastului „HAI Live” de pe canalul de YouTube „HAI România!”.
Ungaria ar putea ieși curând din UE
Potrivit lui, în curând, Ungaria ar putea ieși din UE din cauza disputelor legate de LGBTQ+. Recent, s-a votat în Parlamentul European să nu se mai spună oamenilor „bărbat” și „femeie”.
„Tot ce vine peste România din import este împotriva naturii, împotriva Lui Dumnezeu, împotriva tradițiilor noastre.
Toată această demență agresivă se va repercuta împotriva Uniunii Europene și bine că va fi așa!”, a adăugat el.