Fata se afla în vacanță, în Mangalia, împreună cu unchiul său și o prietenă. Deși salvamarii le-au atras atenția toată ziua turiștilor să stea departe de apă pentru că sunt valuri mari, mulți nu au ascultat. Unii chiar au sărit la bătaie când li s-a atras atenția că pericolul de înec este unul foarte mare în acest moment.
Copila a decis să meargă în apă, contrat avertismentelor, dar nu s-a dus departe de mal. Din păcate, valurile foarte puternice i-au dezechilibrat trupul firav și au trântit-o la fundul apei. A înghițit foarte multe alge și a stat în stare de inconștiență mai bine de 10 minute. Nimeni nu a observat-o.
Când a fost descoperită de salvamari, era deja prea târziu. În zadar s-a încercat resuscitarea ei, fata era deja moartă. În urmă cu o săptămână, un tânăr a mers în larg, deși fusese avertizat de salvamari să nu facă acest lucru. Tatăl a reușit să-l împingă la mal, dar pe el l-au luat curenții. Din fericire, finalul a fost unul fericit pentru el deoarece a fost salvat în cele din urmă de salvamari, chiar dacă fusese găsit în stare de inconștiență.
În vara aceasta, peste 20 de persoane s-au înecat pe litoral, cele mai multe pentru că nu au respectat steagul roșu.