EXCLUSIV Tsunami digital. Andi Cristea: 99% din informaţiile create de specia umană sunt în ultimii 30 de ani

podcast 4 iunie

SURSA FOTO: Capital

Marţi, 4 iunie, Robert Turcescu l-a avut drept invitat în cadrul podcastului „HAI Live” pe Andi Cristea, deputat și raportor general pentru Știință și Tehnologie la Consiliul Europei. În luna ianuarie 2023, Andi Cristea a fost desemnat să gestioneze la nivel european, din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dosarul Metaverse.

Andi Cristea spune că omul nu poate ţine pasul cu viteza de dezvoltare a tehnologiei

Andi Cristea, raportor general pentru Știință și Tehnologie la Consiliul Europei, a venit marţi, 4 iunie, la podcastul difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”

În cadrul discuţiei despre Metaverse, roboţi şi politică, realizatorul Robert Turcescu a vrut să ştie dacă toată această tehnologie ne duce spre o lume mai bună sau „ne ducem naibii, pe româneşte”.

„Ce simţiţi dumneavoastră e legitim şi simt şi eu. Viteza cu care tehnologia vine spre noi şi peste noi depăşeşte cu mult capacitatea umană de adaptare.

Eu citesc foarte mult ca raportor şi vă spun că nu pot să ţin pasul cu toate evoluţiile şi nimeni, obiectiv vorbind, nu poate să facă lucrul asta în 2024”, a precizat Cristea.

Schimbarea în sine nu înseamnă progres, subliniază Andi Cristea. Totul este mai degrabă un proces de încercare şi eroare (trial and error, cum se spune în limba engleză), adaugă deputatul.

El spune că decidenţii sunt obligaţi să vadă lucrurile care nu funcţionează şi consecinţele negative ale utilizării tehnologie, pentru a putea fi date deoparte.

Tehnologii prin care se pot colecta date personale

S-a discutat apoi şi despre unele tehnologii care încă nu sunt aprobate în UE, precum anumiţi ochelari de tehnologie virtuală din SUA.

Apple are capacitatea tehnică… în momentul în care îţi scanează ochiul şi retina şi irisul, au acces, dacă ar face lucrul ăsta, la stările mentale ale utilizatorilor. În momentul în care îţi scanează ochiul pot să ştie dacă ai boli mintale, dacă ai băut aseară, dacă ai probleme de sănătate.

E pur şi simplu ca şi cum ţi-ar scana… (…) Anumite modele de headset-uri îţi scanează ochiul şi informaţiile şi pattern-urile (modelele – n.r.) care sunt făcute inclusiv cu inteligenţa artificială îţi descriu, din punct de vedere ştiinţific, medical, o serie de condiţii medicale ale persoanei respective”, a explicat Andi Cristea.

Robert Turcescu a intervenit, precizând că multe persoane ar putea fi fericite cu o astfel de tehnologie, din punct de vedere medical.

Tehnologia în sine nu este deterministă, a replicat deputatul. Asta înseamnă că nu este bună sau rea, în sine. Contează modul în care este folosită.

„E bine să ai un avertisment că ai o problemă medicală, să mergi într-un stadiu incipient al afecţiunii, pentru că-ţi scanează ochiul un dispozitiv.

Dar, în acelaşi timp, o terţă entitate poate să adune despre tine informaţii, la ce eşti tu sensibil, la ce faci click”, a mai spus Andi Cristea.

Tsunami mondial de informaţii, generat de apariţia internetului

Raportorul general pentru Știință și Tehnologie la Consiliul Europei a mai venit cu o informaţie pe care puţine persoane o cunosc. Are legătură cu volumul de informaţie la nivel mondial, care a explodat pur şi simplu odată cu apariţia internetului.

„Mai este distincţia psihologică între familiar şi nefamiliar. Problema asta o avem noi. Copiii noştri nu prea o au, pentru că ei s-au născut şi au fost din primul moment imersaţi şi au cunoscut nativ internetul.

Eu eram în liceu când am văzut primul calculator conectat la internet, aveam vreo 17 ani. Mai trebui spus ceva, un rus a spus o chestie foarte deşteaptă şi o dovedeşte cu studii ştiinţifice.

În ultimii 40.000 de ani, de la momentul în care oamenii desenau în peşteri, până la momentul apariţiei internetului, trecând de Gutternberg şi tipar, în toată perioada asta au fost circa 300 de milioane de autori de conţinut. Oameni care au lăsat pe suport fizic informaţie.

În 30 de ani de când avem internet, suntem 5 miliarde şi creştem. Este un tsunami de informaţie la propriu.

99% din toate informaţiile create pe planetă de specia umană au fost create în ultimii 30 de ani, digital. În fiecare oră pe YouTube este urcat conţinut video echivalent a 90 de ani de televiziune”, a mai explicat Andi Cristea în podcastul „HAI Live”, realizat de Robert Turcescu.

Puteţi urmări întreaga emisiune de marţi, 4 iunie, chiar aici. Vizionare plăcută!

Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002