A fost abordată și tema viitorului lui Klaus Iohannis, căruia i-au fost distruse planurile referitoare la președinția Consilului European. Va rămâne președintele șomer? Vă invităm să aflați răspunsurile la aceste întrebări în cadrul podcastului HAI Live cu Ion Cristoiu și Robert Turcescu, pe canalul de YouTube HAI ROMÂNIA.
Ion Cristoiu pune tunurile pe Zelenski
Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat, pe scurt situația marelui furt petrecut în Ucraina. Ion Cristoiu a oferit o viziune lucidă, la rândul său, asupra situației.
„Erau rușii călare pe ei. Furau 40 de milioane de dolari, maestre, din ajutorul pe care îl trimiteau statele occidentale. Cu România, pusă și ea pe listă. Deci, s-a dovedit încă o fraudă, încă una. De data asta de 40 de milioane de dolari, care erau destinați achiziționării a 100.000 de obuze de mortier pentru războiul cu Rusia.
Deci ei aveau nevoie de 100.000 de obuze. Și acuma suntem anunțati că 5 oameni au fost inculpați. Unul a fost reținut când încerca să treacă granița și că riscă 12 ani de închisoare.
Deci ăia… Li s-a atacat țara, era nenorocire, noi toți plângeam pe la colțuri, de mila ucrainenilor, și ei deturnau, furau 40 de milioane de dolari. Pentru că au dat banii, dar nu a mai venit niciun obuz dintre cele 100.000 pe care trebuiau să le cumpere”, a prezentat situația, pe scurt, Robert Turcescu.
Cristoiu consideră că ucrainenii arestați nu sunt „în gașca lui Zelenski”
Cristoiu, care s-a îmbolnăvit de COVID în această perioadă, remarcă o contradicție între propaganda din Ucraina și acțiunile ucrainenilor. Contradicția se susține și în ceea ce îi privește pe refugiați, care nu s-au întors, la apelul lui Zelenski, pentru a lupta pentru țară.
Jurnalistul a analizat în continuare discrepanțele între imaginea care ne-a fost livrată și realitatea din Ucraina. Jurnalistul consideră că aceasta este o țară dezorganizată, în care deturnarea de fonduri se poate realiza ușor.
„Cred că este vorba de cineva care nu e în gașca lui Zelenski. Acuma, discutând lucid, de ce să nu fure, dacă pot? Se întâmplă și în alte state, mai organizate, dar în ăsta. S-au trezit ăia cu niște parale. De ce să nu facă?
Domnul Turcescu, cel mai bun exemplu sunt refugiații. În momentul în care Zelenski a anunțat că face o lege cu recrutarea, normal era să vină unul, a venit unul înapoi? Măcar unul? N-au putut să organizeze nici măcar o chestie propagandistică. Sunteți de acord? Noi vorbim aici de imagine. Imaginea propagandistică care ni s-a vârât în cap până acuma e aceasta: poporul eroic care se luptă până la ultima suflare, bun, așa este imaginea.
Și deodată constatăm că niciun dintre cei plecați, fugiți, cum zic ei, refugiați, nu se întoarce. Păi, nu trebuie să aperi patria? Toată lumea l-a înjurat pe Fico, care a spus că la Kiev nici nu se vede. (…) Adică, nu e vorba că nu-i război, e vorba de imaginea propagandistică care intră în contradicție. Au furat 40 de milioane de la obuze, cu eroicul popor”, a precizat Ion Cristoiu.
Vă invităm să urmăriți întreaga discuție pe tema deturnării de fonduri din Ucraina, cadrul podcastului HAI Live cu Ion Cristoiu și Robert Turcescu, pe canalul de YouTube HAI ROMÂNIA, chiar AICI.
Ion Cristoiu este un jurnalist și analist politic român. S-a născut la 30 martie 1948 și a fost activ în domeniul jurnalismului încă din anii ’70. A avut o carieră prolifică, contribuind la diverse publicații, iar în anii mai recenti, a fost prezent și în spațiul media online.
Ion Cristoiu a scris pentru mai multe ziare și reviste, iar în perioada post-decembristă, a fost un participant activ la dezbaterile politice și sociale din România. A fost implicat în televiziune, având emisiuni proprii și fiind prezent în diverse proiecte media.
Este cunoscut pentru opinii critice și analize politice asupra evenimentelor din România, adesea exprimându-și punctele de vedere într-un mod provocator și controversat. Este, de asemenea, autor al mai multor cărți care abordează teme politice și sociale.