Astăzi se împlinește un an de când Adrian Sârbu lansa postul de televiziune Aleph News. În urmă cu exact un an, "Shogunul" care a revoluționat la începutul anilor '90 televiziunea din România prin lansarea postului de televiziune PRO TV a încercat din nou să aducă un suflu nou pe piața media din România. Cât de mult i-a reușit? Să lăsăm cifrele să vorbească.
Conform cifrelor de audiență consultate de capital.ro, în cursul zilei de ieri, la fix un an de la lansare, Aleph News a avut un vârf de audiență de 0,2 puncte de rating pe câteva sloturi orare, pe segmentul de public Național. Pe alte câteva sferturi de oră a avut 0,1 puncte de rating, iar în rest zero puncte de rating.
Adrian Sârbu, despre proiectul Aleph News: „Principala lui calitate este că nu poate fi copiat”
În urmă cu doar câteva luni, mai precis de Ziua Internațională a Presei, Adrian Sârbu a vorbi despre proiectul Aleph News spunând că „principala lui calitate este că nu poate fi copiat.”
„Pentru mine nu există decât proiecte reuşite. Principala lui calitate e că nu poate fi copiat. O vreme”, a spus Adrian Sârbu.
„Eu am încredere în acest proiect, la fel cum am încredere în România. Cum să n-am încredere în România?”, a adăugat Adrian Sârbu.
Cert este că audiențele nu par a fi dintre cele mai reușite. Mai mult, postul de televiziune care s-a vrut o revoluție în TV s-a confruntat și cu demisii și plecări, precum cea a lui Vlad Craioveanu.
Talk-show-ul pe care Vlad Craioveanu îl prezenta la postul Aleph News nu se mai regăseşte în grila de programe a postului deţinut de Adrian Sârbu, aceasta fiind una dintre emisiunile de la început.
Dan Negru, despre postul lui Sârbu: „Dincolo de content, doare ieftineala ambalajului”
Încă de la lansare, postul lui Sârbu a avut parte de numeroase critici din zona oamenilor de TV.
„Ma aşteptăm ca lansarea să conţină cel puţin o exclusivitate mondială şi nu ştiri clasice pe care le vezi peste tot! Vremea ştirilor echilibrate pe care le vrea Sărbu a trecut. Nu le mai găseşti niciunde in lume”, spunea Dan Negru.
Prezentatorul a vorbit despre „inamicul principal de 20 de ani”, care nu a fost „Sârbu din Pro TV”, ci „Sârbu din Antenă”:
„Sârbu a fost inamicul meu principal 20 de ani şi cel mai greu mi-a fost să lupt nu cu Sarbu din Pro ci cu Sarbu din Antenă pentru că toţi voiau să-l copieze, nu să-l înfrunte. Cu o căruţă de dolari bine folosiţi, Sărbu a schimbat atunci lumea televiziunii din România”, a povestit omul de televiziune.
În finalul postării, a amintit şi de Valeriu Lazarov:
„Singurul român care a contat in televiziunea mondială n-a fost Sârbu. A fost Valeriu Lazarov care a construit televziunea modernă italiană, pe aia spaniolă. Lazarov a fost singurul care nu voia sa fie Sârbu.
Poate lecţia pe care Lazarov i-o dă lui Sârbu, dincolo de moarte: viaţa e frumoasă fiindcă are un început şi un sfârşit”, spunea Dan Negru.