O firmă de detectivi controlată de Virgil Ardelean, Arvifox, lucrează cu cel puțin două societăți de asigurări mari, cu capital german, pe zona de antifraudă, au arătat, pentru Capital, mai multe surse.
Mai cunoscut sub supranumele de Vulpea (cuvântul “fox” din denumirea firmei de detective înseamnă “vulpe” în limba engleză), Ardealan a condus Direcția de Generală de Informații și Protecție Internă(DGIPI), serviciul de informații al Ministerului de Interne, între 1998 și 2006.
În România și, în general, în lume, asigurările reprezintă un domeniu extrem de vulnerabil la fraude. Există mai multe forme prin care personae sau întregi rețele încearcă să încaseze, abuziv, despăgubirile.
Dacă în țările mai dezvoltate fraudele cu asigurări de viață sunt cele mai frecvente, în România cea mai mare pondere o au fraudele cu asigurări auto, CASCO sau RCA.
În acest context, serviciile de antifraud, precum și identificarea ulterioară a celor care au încasat abuziv despăgubirea reprezintă o component foarte importantă a activității din asigurări.
De multe ori, în afara propriilor angajați, firmele de asigurare apelează la firme specializate, mai ales pentru fraudele mari.
Așa cum a mai arătat Capital, în România dimensiunea fraudei este una semnificativă Unele estimîri arată că ajunge și până la 20% din totalul primelor brute subscrise, doar pe RCA.
Persoanele care sunt prinse că încearcă să fraudez firma de asigurare riscă pedepse cu închisoarea.