Candidatura europarlamentarului a fost dezbătută în cadrul unei noi ediții a podcastului „Hai Live”, moderată de Robert Turcescu. Aceasta a fost difuzată luni, 2 septembrie, exclusiv pe canalul de YouTube „Hai România”.
O situație neprevăzută
Robert Turcescu a precizat că pe scena politică de la noi din țară a apărut o situație care „dă lucrurile peste cap”. Jurnalistul a oferit mai multe detalii despre Cristian Terheș, care s-a aflat în fruntea listei AUR pentru alegerile europarlamentare. Însă, el nu făcea parte din acest partid, ci a candidat fiind în alianță, iar el este membru al Partidului Național Conservator Român.
Mai apoi, moderatorul emisiunii a adus aminte de anunțul recent al europarlamentarului, conform căruia va intra în cursa pentru funcția de președinte al României. După cum a mai precizat Robert Turcescu, această situație creează alt pol, de asemenea suveranist.
„Ideea este că, lângă AUR, în acest moment, care se revendică și el ca fiind partid suveranist, o avem, pe de-o parte, pe Șoșoacă, dar lângă acest adversar care se bate pe electoratul AUR apare și Cristian Terheș”, a mai precizat Robert Turcescu.
Ulterior, acesta i-a adresat o întrebare invitatului său, jurnalistul Ion Cristoiu: de ce nu pot aceștia să rămână uniți într-o asemenea situație?
Știrea adevărată
Jurnalistul Ion Cristoiu a punctat mai apoi că știrea nu este că europarlamentarul Cristian Terheș s-a decis să candideze. Este, însă, faptul că deja moderatorii presei mogulizate l-au programat înainte de această lansare drept candidat. Acesta a mai precizat, apoi, că există niște planuri ale unor televiziuni.
„Există niște planuri ale unor televiziuni, nu le spun eu, de a întări diferiți candidați. El era printre altele. Este o operațiune foarte interesantă la ora actuală. Hai să îi găsim un termen. Candidații diversioniști sau candidații mușcători”, a spus Ion Cristoiu.
Ulterior, jurnalistul a oferit mai multe detalii cu privire la această operațiune.
„Avem la ora actuală două mari partide care au doi candidați. Unul este PSD cu Ciolacu, celălalt este PNL cu Ciucă. Fiecare dintre ei se gândește să îi scoată pe alți contracandidați, Geoană sau Lasconi, lansând niște candidați. Unul dintre ei este Terheș”, a explicat Ion Cristoiu.
A oferit mai apoi și un exemplu.
„Ei zic că îl au pe Simion și se gândesc că este periculos. Că s-ar putea să intre în turul doi. <<Ce să facem noi, Ciucă și cu Ciolacu, să nu intre în turul doi, și să intrăm noi?>>.
Este foarte important să intre amândoi, pentru că dacă intră amândoi, se mai salvează. Și atunci, ei s-au gândit că trebuie să lanseze pe cineva care să îi ia din electorat lui Simion”, a explicat Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu dezvăluie premisa
Ion Cristoiu a subliniat care este premisa de la care se pleacă în aceste condiții.
„În România sunt trei categorii de cetățeni din punct de vedere al electoratului. Cei care nu se duc la vot, numai dacă este un moment în care trebuie să iasă neapărat la vot. Apoi rămâne cealaltă categorie: cei care se duc la vot, care se împarte în două subcategorii.
Sunt cei care se duc la vot să aleagă pe cineva de pe acum. <<Eu mă duc, sunt PSD-ist, indiferent de cine este eu îl votez pe el>>. Există, însă, o mare parte a electoratului care se duce la vot, dar care întreabă <<Eu cu cine votez?>>”, a mai punctat jurnalistul.
Invitatul podcastului „Hai Live” cu Turcescu a continuat, spunând că există o mare parte din electorat care se numește „Cetățeanul turmentat”.
„Cetățeanul turmentat nu trebuie să îl interpretăm că era turmentat. Ci faptul că voia să voteze”, a mai spus el.
Jurnalistul a mai spus și că este important ca ambii candidați, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă să intre în turul doi. Iar în acest context, ei trebuie să îi fragmenteze pe ceilalți. Iar electoratul contracandidaților trebuie luat prin alte personalități.
Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Turcescu de luni, 2 septembrie, poate fi vizionată integral aici.