După perioada de incontestabilă glorie în vârful puterii, personaje ca Elena Udrea, Traian Băsescu sau Sorin Oprescu au căzut în dizgrație. Mai mult, Udrea și Oprescu au părăsit țara sustrăgându-se de la executarea pedepsei. Invitat al lui Robert Turcescu în podcastul EVZ Play de miercuri, jurnalistul Ion Cristoiu a dezvăluit cine este adevărata forță din spatele acestor evoluții surprinzătoare.
Condamnările definitive primite recent de fostul ministru al Turismului Elena Udrea și fostul primar Sorin Oprescu, alături de verdictul definitiv în cazul Traian Băsescu de colaborator al fostei Securități par să indice o decădere considerabilă față de perioada de glorie a acestora.
Un menage à trois: serviciile, Udrea, Băsescu. „Serviciile au o memorie a lor”
Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a exprimat o ipoteză personală legată de evoluția surprinzătoare a proceselor lui Udrea și Oprescu (care au părăsit țara de teama încarcerării), dar și de verdictul în cazul Băsescu. În viziunea reputatului jurnalist, fostul președinte și preferata sa, Elena Udrea, și-au atras resentimentele serviciilor secrete de a căror putere au profitat în perioada când erau la putere, apoi le-au denunțat fără scrupule.
„Ei (n.r. – serviciile secrete) au creat politicieni care s-au predat (…) Și Udrea și Băsescu, care au profitat de servicii, le-au adus cele mai mari pagube denunțând ce-au făcut. Eu nu uit că în ianuarie 2017, Udrea a confirmat din interior ceea ce scrisesem noi din exterior. Paguba adusă serviciilor a fost uriașă. Serviciile au o memorie a lor”, a explicat fondatorul Evenimentului Zilei în podcastul lui Robert Turcescu.
Cristoiu: Udrea și Oprescu sunt călcați în picioare de justiție
Pe de altă parte, în cazul procesului Elenei Udrea și al lui Sorin Oprescu, este vorba indiscutabil de o exagerare a pedepsei, pe fondul unei manevre a acelorași servicii în complicitate cu justiția, a afirmat Cristoiu. „Doi politicieni, Udrea și Oprescu, sunt călcați în picioare de justiție. La un moment dat a fost și Gabriel Oprea. După părerea mea, e o exagerare a pedepselor. Există politicieni care s-au predat. E exact ca atunci când te recrutează ca ofițer. Și Oprescu, și Oprea, poate și Gabriel Oprea, la un moment dat nu și-au dat seama că ei nu mai sunt ei. (…)”
„Vor câștiga întotdeauna băieții. Mă prăpădesc de râs când văd cum toți s-au dus după fentă (n.r. – în scandalul drafturilor legilor de securitate națională)”, a replicat moderatorul.
Emisiunea integrală cu Ion Cristoiu poate fi vizionată accesând acest link.