Bogdan Comaroni și Tavi Hoandră au fost invitații lui Robert Turcescu în cadrul podcastului de joi, de pe canalul de YouTube EVZ-Capital. Cei trei au dezbătut subiectele care au pus pe jar toată România, unirea cu Republica Moldova și aderarea României la spațiul Schengen.
Dacă România va şti să profite de actuala stare de fapt, am putea beneficia în curând de o fereastră de oportunitate pentru realizarea unui proiect mult mai mare decăt intrarea în spațiul Schengen.
Bogdan Comaroni, Robert Turcescu şi Tavi Hoandră au dezbătut în cadrul podcastului EVZ-Play, de pe canalul de YouTube EVZ-Capital, unele dintre cele mai discutate subiecte la momentul actual, unirea cu Republica Moldova și aderarea României la spațiul Schengen.
Unirea cu Republica Moldova și aderarea la Schengen
„Singura concluzie este că partenerul strategic din punct de vedere militar își dorește unirea Moldovei cu România, rapidă, care să sară orice etape, pentru că unirea bagă Moldova și în UE, și în NATO. Astăzi a venit Maia Sandu și a spus că accelerează calea de intrare în UE în 2023. Stoltenberg a zis că războiul trebuie înghețat, iar granița trebuie securizată. Occidentul și-a terminat munițiile, acum trebuie să ceară muniții de la industria de armament. Trebuie să mergem din nou către Războiul Rece, așa a spus și Stoltenberg.
Trebuie să extinzi NATO către zona de conflict, iar ambele părți vor intra într-o cursă a înarmării. S-a dus Ursula von der Leyen la Chișinău, iar ziarul Timpul a avut surse clare că Maia Sandu alături de Ursula a cerut unirea cu România, când a aflat Iohannis, nu ar fi acceptat, spune Timpul.
Sunt mai multe elemente care conduc către acest fapt, s-au făcut sondaje de opinie în Moldova despre unirea cu România. Doar 38% dintre moldoveni doreau unirea, acum după criza cu gazele și energia, procentul s-a dus spre 40%. Putin e preocupat că de ce își ține Moldova depozitele de gaze în Ucraina? Moldova este o zonă importantă pentru război, partenerul strategic și unirea cu România. Unirea nu se poate face între Iohannis și Maia Sandu.”, a spus Bogdan Comaroni.
„Unirea dintre România și Republica Moldova nu se va întâmpla niciodată. Parlamentul SUA, în timpul lui Iliescu, au aprobat unirea, dacă Iliescu nu era prorus se putea înfăptui. Acum trebuie referendum. Vocile românești sunt puține. Ce se întâmplă cu Schengen și Moldova este exprimarea clară a eșecului politicii românești din ultimii 15 ani.
Nu avem un post de radio în Moldova, nu avem investiții, acolo e plin de rusofoni. Maia Sandu e cu mii de protestatari la ușă și ea vrea să se unească cu România. Nu cred că va fi posibil vreodată.” a precizat Tavi Hoandră.
Scandalul aderării, un episod al războiului hibrid venit din direcția Moscovei
„Dacă situația cu România prefațează un scandal imens, dorit, care să devină atentatul e la Sarajevo? Dacă Austria, care nu e nici membră NATO, încearcă să ne forțeze? Dacă este menită să prăbușească Uniunea Europeană, este un atac al războiului de tip hibrid? Țări precum România, Bulgaria, vor avea influențe anti-europene, nu eurosceptice.”, a mai spus Bogdan Comaroni.
„Eu nu pup povestea cu BCR-ul, cu OMV, cu toate astea. Noi toți știm că toate marile noastre succese din ultimii 30 de ani au fost cumpărate. Acum marea frustrare este că suntem și „bip” și cu banii luați. Pâi când Iohannis nu a scos un cuvânt că i s-a părut că relația cu Austria este extraordinară, și ei îți fac un lucru de genul acesta… Iohannis, când vorbește cu noi, i se bombează pieptul, devine Excelența Sa, Klaus Iohannis.
Când s-a dus la Viena stătea cocoșat în fața unui microfon, la fel cum s-a întâmplat la conferința de presă cu Mark Rutte. Parcă dădea examen în fața lui Rutte. Acum vedem cum suntem tratați pe față de către austrieci. Vă dați seama cum se uită în Parlamentul European, în Comisia Europeană, la reprezentanții României? Nu contăm.”, a spus Robert Turcescu.
„Este rodul a ce am făcut prin politicienii noștri. Când a dat ordin Merkel și i-a spus lui Orban să-i trimită oameni la sparanghel, când totul era blocat, era lockdown”, a mai precizat Tavi Hoandră.
„Poporul român stă pe Facebook. Peste patru milioane de români au plecat din țară din cauza clasei politice.”, a mai spus Bogdan Comaroni.