În ediţia de luni, 15 ianuarie a podcastului difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”, Robert Turcescu şi Ion Cristoiu analizează şi subiectul Ursula von der Leyen.
„Queen Ursula”, aşa cum este ea numită într-un articol recent al Politico.eu, este creditată cu mari şanse la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.
Ion Cristoiu, despre pericolul reprezentat de Ursula von der Leyen: În spatele acestor sclipiciuri democratice se ascund ambiții dictatoriale
Ion Cristoiu a reamintit despre momentul legat de Brexit, atunci când s-a pus problema unei reforme profunde a Uniunii Europene.
Tocmai absenţa unei democraţii în cadrul UE a dus la retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, a subliniat gazetarul.
El a criticat şi poziţia României, care n-a avut nimic de spus atunci când a venit vorba despre acesta revoluţionare a modului de organizare şi conducere a UE. „Noi suntem șerbi, nu ne interesează ce fac ăia la castel”, a spus, ironic, Cristoiu.
„Păi dar numai eu de câte ori i-am zis, Stalin cu fustă… Kim Il Sung, Kim Il Jong al Uniunii Europene. Este un caz care ne arată, că democrația nu e ireversibilă și că deseori, așa cum spuneam eu cu scepticism, în spatele acestor sclipiciuri democratice se ascund ambiții dictatoriale, cum este ea.
Problema în cazul ei este următoarea. În momentul în care s-a retras Anglia la Brexit, una din cauzele retragerii a fost absența unei democrații în interiorul acestei Uniuni Europene. Această Uniune Europene este teoretic, constituțional, o alianță de țări egale.
Însă, la un moment dat, prin intermediul Germaniei, care și-a făcut un al patrulea Reich, Uniunea Europeană era condusă de Angela Merkel. Atunci s-a pus problema, n-o să uit, era cel care se împiedica tot timpul, Juncker (Jean-Claude Juncker, fostul preşedinte al Comisiei Europene – n.r.).
S-a pus problema atunci, a început o dezbatere în legătură cu reformarea, reforma, revoluționarea Uniunii Europene. Sigur, s-au avansat multe puncte de vedere, evident, noi nu am avut niciun punct de vedere, că noi suntem șerbi. Ne interesează pe noi ce fac ăia la castel… ”, a afirmat maestrul Ion Cristoiu.
Ursula von der Leyen, aleasă în urma unor „intrigi de budoar sau coridoare”
Maestrul Cristoiu a mai subliniat faptul că preşedintele Comisiei Europene, în cazul de faţă doamna von der Leyen, nu este ales prin vot democratic.
Nu primeşte votul cetăţenilor europeni, ca să-i ofere o legitimitate sporită. În aceste condiţii, este greu de înţeles cum a ajuns să ia o serie de decizii incredibile, asemenea unei Regine care deţine întreaga putere.
Ion Cristoiu atribuie o parte din vină slăbiciunii liderilor europeni, pe care-i numeşte „mămăligari”. El îi dă drept exemplu pe Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, şi pe Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.
„Deci noi nu am spus atunci nimic. S-a stins această dezbatere și în Uniunea Europeană a avut un derapaj incredibil și anume preluarea, centralizarea puterii, în loc să fie mai multă democrație… centralizarea puterii nu în mâinile Comisiei, ci în mâinile unei persoane care se numește Ursula.
Din punct de vedere constituțional al Constituției Uniunii Europene, președinta comisiei este „primus inter pares” (primul întreg egali, din limba latină – n.r.). Adică e un comisar mai deosebit. Normal ar fi să se facă, să fie aleasă la un an, una.
Președintele Comisiei nu este ales în mod direct de cetățean. Dacă ar fi ales în mod direct, ar putea să spună, ca orice președinte: Eu am venit aici și am în spate un mandat al poporului european.
Nu! Ea este de regulă, sau el, ales în urma unor intrigi trei sferturi din ele de budoar sau de coridoare, ca pe vremea comuniștilor și ne trezim cu ea. Ea, nu știu, printr-un mister, a preluat, a început să facă în numele Uniunii, apropo de Regină, ce spuneai, niște lucruri incredibile.
A luat vaccinuri în numele tuturor. A preluat cantitatea de gloanțe în numele tuturor țărilor europene. Cum s-a ajuns la această situație, nu se poate explica.
Cred că a fost și pe fondul unor mămăligari care sunt liderii Europei. Scholz, Macron… El are din când în când câte o ambiție din asta, trece într-o zi și apoi dispare”, a mai precizat Ion Cristoiu.
Întreg podcastul de luni, 15 ianuarie, de pe canalul de YouTube „HAI România!” al EVZ Capital poate fi urmărit chiar aici. Vizionare plăcută!