La nivel guvernamental există ceea ce se cheamă “Strategia națională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020” care își propune sa trateze aceste probleme și, cel puțin la nivel scriptic, înțelege că pentru a face mișcare cetățenii au nevoie de spatii destinate acestui tip de activitate – parcuri, baze sportive, terenuri de sport.
În realitate, cetățeanul român nu are unde să facă sport. Spațiile destinate practicării sportului fie de agreement, fie de performanță au dispărut și continuă să dispară de la o zi la alta. Numeroase baze sportive, inclusiv dintre cele aflate în patrimonial MTS, sunt lăsate în paragină pentru a fi dezafectate și demolate în scopuri imobiliare. Alăturat, câteva exemple:
- Voința din București – 5 ani nefolosită, sub tutela lui Ilie Năstase care a primit-o gratuit de la statul român.
- ProRapid – confiscată de la George Copos pentru datorii către stat. Aparține statului roman prin ANAF – Ministerul de Finanțe. Nimeni din cadrul Ministerului de Finanțe sau al MTS nu a putut sa explice de ce aceasta baza este închisa de atâția ani.
- Baza sportiva Cireșarii din cartierul Domenii – aparține Ministerului Educației, este închisa și în paragină de peste 7 ani. S-au făcut zeci de demersuri pentru redeschiderea ei, însă a rămas sub lacăt până azi.
- Baza Laromet – a aparținut fabricii cu același nume si a fost vândută de statul român în 1999. AFI, proprietarul platformei, a demolat abuziv tribuna de 1500 de locuri și vestiarele și a tăiat legăturile la rețelele de apă și electricitate.
• Baza sportiva din str. Latina nr 10, Ploiești – a fost data în folosință de statui roman FR Judo, care a ținut-o închisă 11 ani. După trecerea bazei înapoi în patrimoniul MTS, Tn 2018, a rămas în continuare închisă.
Care sunt noile prevederi
Noul proiect legislativ are ca scop completarea prevederilor legislative cu privire la destinația și scopul bazelor sportive, astfel, în Legea educației fizice și sportului, va fi adăugat un nou articol cu următorul cuprins : ,, Se va decide ridicarea dreptului de folosință asupra bazelor si instalațiilor sportive aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale și cele care au aparținut domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale și ulterior, au fost dobândite ca active patrimoniale destinate activității sportive si re-atribuirea lui către direcțiile pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București, după caz, în cazul constatării ca ele nu sunt menținute in mod corespunzător de către deținătorii acestora sau de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosință asupra lor, nici după sancționarea lor conform prevederilor art. 88”.
Cu alte cuvinte, dacă cei ce au drept de folosință asupra bazelor sportive nu se ocupă în mod corespunzător de administrarea și întreținerea acestora, nici după ce au fost în prealabil amendați din cauza acestui lucru, autoritățile le vor putea ridica dreptul de folosință și îl vor re-atribui direcților județene în cauză. Potrivit legislației, amenda pornește de la 10.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice și de la 600 lei la 1.500 lei, pentru persoane fizice.
Proiectul legislativ poate fi consultat aici.
Sursă foto: INQUAM/George Călin