Alexandru Cumpănașu trăia într-un soi de anonimat până la drama numită Caracal. Oricât de mult s-a încercat propulsarea lui în prim plan, acesta nu a avut succes din simplul fapt că nu are lipici la public. Emisiunile pe care le-a tot mutat pe la mai toate televiziunile aveau audiențe deplorabile și deși i s-au deschis uși și ferestre peste tot, nu reușea să-și atingă visul. Acela de a fi popular. Căci bani de la stat oricum primea cu duiumul. Dar de ce i s-au deschis atâtea uși? În acest articol veți afla cine a fost tatăl său și vă veți oripila. Căci veți înțelege versurile unei melodii celebre de la Paraziții.
- Uciderea nepoatei sale aneglice, Alexandra Măceșanu l-a transformat pe Cumpănașu inițial într-un mare luptător pentru dreptate, pentru ca la final să aflăm de la jurnalisul Patrick Andre de Hillerin că acesta este de fapt primul vierme care iese din cadavrul adolescentei. Când s-a decis să candideze la alegerile prezidențiale, aruncând în stânga și în dreapta cu informații clasificate, cei care i-au dat aripi, adică funcții și bani publici foarte mulți au încercat să-l oprească. Dar n-au avut succes, evident. Este greu cu oamenii fără carte.
Nu au putut pentru că Alexandru Cumpănașu cel fără de școala (unii spun că nici bacul nu l-ar fi luat) deja a ajuns la statul în care se crede zeu. Ca orice om certat cu cărțile, mai devreme sau mai târziu, ajunge să se viseze stăpân pe plantația șefului. Și atunci încep să se scurgă informații despre el, pe care eu le-am scris deja demult, dar le reiau pentru că acum în sfârșit cineva ascultă. Trăim în țara impostorilor și asta trebuie să se oprească.
Cine este Alexandru Cumpănașu? Un tânăr de 38 de ani, care are trei copii din trei relații, dar are timp suficient să-l ajungă din urmă pe Cristi Borcea. Nu are studii, dar a predat la SNSPA (rușine, domnule rector) și la colegiul MAI (ministerul condus de Carmen Dan, deci la ce te poți aștepta). Are 7 case, adevărate vile, două mașini foarte scumpe și încasează din bani publici, adică ai noștri, ai fraierilor care încă mai plătesc taxe, 19.000 de euro. Soția sa, cea care a picat cu nota 6 examenul pentru un post de funcționar public, Simona Baltag mai primește și ea încă 10.000 de euro.
Asta în timp ce în România se moare de foame, tavanele spitalelor ne cad în cap, copiii sunt răpiți pe străzi și lista e lungă. Dar asta știm deja. Ceea ce mulți nu știu este cine a fost tată lui Alexandru Cumpănașu. Surse foarte bine informate ne-au confirmat că ceea ce ne povestește Wikipedia este cât se poate de real și arhivele române atestă asta.
Asta ca să înțeleagă toată lumea că Paraziții aveau dreaptate, comunismul a murit, dar spiritul a rămas în țară.
Tatăl lui Cumpănașu lider al Partidului Comunist
„Ion Cumpănașu (n. 3 august 1928, Grădiștea, Vâlcea, România – d. secolul al XXI-lea) a fost un lider comunist român.
Era de profesie inginer agronom. A lucrat ca activist Uniunea Tineretului Comunist, ziarist la Scînteia în anii ’50-’60, prim-adjunct al șefului Direcției Presă, director general al Cenzurii (1973-1975), președinte al Comitetului de Stat pentru Presă și Tipărituri, director general al AGERPES, redactor șef la Scînteia (1983-1984), președinte al Departamentului Cultelor (1984 – 22 decembrie 1989). În perioada 1975 – 1980, Ion Cumpănașu a fost membru în Marea Adunare Națională.
Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a IV-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei””, ne spune chiar Wikipedia.