Mai precis, este vorba despre un acord între ministerul Sănătății și spitalul Foch, unul dintre cele mai mari spitale din Europa, la ora actuală.
Spitalul Foch este un spital universitar renumit în lumea întreagă, aflat în Suresnes, Franța.
Foch este un spital universitar aparținând de Universitatea Versailles și este unul dintre cele mai mari spitale din Europa. De asemenea, este cel mai mare centru de transpant pulmonar din Franța.
Parteneriatul face parte din cadrul viitorului medorandum pe probleme de sănătate dintre Franța și România. În urma acestui acord, pacienții care au nevoie un transplant pulmonar, vor putea fi transferați la spitalul Foch din Franța.
În cadrul acestui spital, activează doctorul Serge Bonnetier, unul dintre cei mai buni specialiști în oncologie toracică din Europa, iar din echipa medicală fac parte medicul Edouard Sage și medicul român Ciprian Pricopi.